Motto: „Ne spunem că ciuma este o simplă biologie a minții, un vis rău care va trece. Dar nu trece întotdeauna și, de la un vis rău la altul, sunt oamenii care trec.”
Albert Camus
N-am folosit ghilimelele când am scris în titlu de Ciuma galbenă, așa cum mai este numit, și nu fără temei, suflarea neoliberală ajuns, spre pacostea noastră, la cârma țării. Ba a dat un Preș. precum Klaus Werner Iohannis, ba un GuWerner minoritar PNL, condus de cuplul Iohannis-Orban, cuplu aflat pe cale de dispariție, ba GuWernerul Meu Iohannis-Câțu. De ultimul se pare că nu vom scăpa prea curând, din păcate, spre nefericirea acestei țări, parcă blestemate.
Totuși, „Ciuma” este un celebru roman alegoric al lui Albert Camus, cunoscut pentru operele sale existențiale. Cartea a fost publicată în 1947 și este considerată una dintre cele mai importante lucrări ale lui Camus. Motto-ul de mai sus face parte dintre numeroasele citate memorabile din roman.
Vom lua, totuși, la întâmplare, câteva fapte ce se petrec în țara noastră în vremurile Ciumei galbene.
JUMĂTATE DE TONĂ DE COCAINĂ descoperită din întâmplare, ieri, la Chiajna. Unde un afacerist, probabil neoliberal, a primit comanda ce o făcuse în Belgia de unde-ar fi vrut – numai el știe de ce – să importe banane! Și a primit o jumătate de tonă de stupefiante, motiv de a alerta poliția. Poliție care, nu-i așa, nu are niciun merit în descoperirea stupefiantelor. Măcar de-ar afla unde-ar fi trebuit să ajungă ciudata și periculoasa marfă, intrată în țară pe post de banane!
CÎȚU, LA DNA! Reprezentanții comunității DECLIC au anunțat joi că vor depune astăzi, vineri, la sediul central al DNA o plângere penală împotriva lui Florin Cîțu și a fostei sale Consiliere Mioara Costin, ce avea la acea dată rangul de Secretar de stat. Cei doi sunt acuzați că au folosit instrumente guvernamentale pentru a-i face campanie electorală internă la șefia PNL! Consilierul prim-ministrului Cîțu, numita Mioara Costin, al cărui nume apare pe documentul trimis de la Guvernul din Palatul Victoria, cu punctajul pentru campania internă din PNL. Ea a demisionat, decizia de eliberare din funcție fiind publicată, săptămâna trecută, în Monitorul Oficial. Cu toate acestea, Florin Cîțu și Mioara Costin vor fi trași la răspundere pentru fapta lor penală de DNA. Asta în cazul în care Tartorele Preș. Klaus Werner Iohannis nu le va lua apărarea și-i va scăpa basma curată. Dacă, evident, interesele Ciumei Galbene o cer!
CAPUL MAFIEI DIN ARAD A CĂZUT! În sfârșit, capul Mafiei de la Arad – Cosmin Mladin – a fost arestat! Asta după ce le scăpase celor din Poliție și DIICOT în două rânduri. El fuse anunțat să părăsească domiciliul, cu două ore înainte de descinderea polițiștilor și mascaților, la pont. Cosmin Mladin are o firmă dubioasă și în Gorj, ocupându-se cu traficul ilegal de țigări și spălarea banilor.
DUPĂ PSD, HOP ȘI ORBAN în solicitarea ca prim-ministrul de paie Florin Cîțu să-și dea demisia din funcția de prim-ministru. Dacă ar fi fost așa ceva cu un premier al Partidului Social Democrat (PSD), mamă-mamă ce-ar fi fost la gura Preș. Klaus Werner Iohannis. I-ar fi cerut urgent demisia, acuzându-l că-i penal. Iată că „penalii” din Ciuma Galbenă sunt curați ca lacrima!
IMNUL ROMÂNIEI A RĂSUNAT, ÎN PREMIERĂ, LA JOCURILE OLIMPICE DE LA TOKYO! Parcă anume, de Ziua IMNULUI ROMÂNIEI, la Tokyo, unde se desfășoară Jocurile Olimpice 2020, amânate anul trecut din pricina pandemiei, extraordinarele sportive Ancuța Bodnar și Simona Radiș au urcat pe cel mai înalt podium, câștigând prima medalie de aur, a #90-a din istorie, pentru România. Ele au adus primul succes, reușind o cursă incredibilă, pe care au dominat-o de la cap la coadă și au obținut un succes răsunător al canotajului la Jocurile Olimpice, după 13 ani de secetă.
Aurul olimpic a făcut să răsune Imnul Național la Tokyo, iar împreună cu celelalte trei medalii de argint, România se situează pe poziția a 18-a în clasamentul pe națiuni, la zi, al Jocurilor Olimpice! Cinste lor, cinste României!
ION PREDOȘANU
P.S. Cîțuiada face parte din competiția internă a Ciumei galbene pentru șefia PNL, la Congresul murdar din 25 septembrie 2021! (Ion Predoșanu)