Ca la noi, la nimeni – Cioloş la Marele licurici, între intenţii şi oarece fapte

218

În vreme ce acasă, în România, se petrec lucruri ce nu ne fac prea mare cinste, primul ministru Dacian Cioloş a fost într-o scurtă vizită la Washington şi Detroit, oricum în Statele Unite ale Americii, supranumite şi Marele Licurici. Parchetul general are de lucru cu anchetarea cazului Hexi Pharma, unul încurcat tare rău mai ales după accidentul – sinucidere sau omucidere?! – patronului Dan Condrea. Plecat în lumea celor drepţi, chiar dacă el şi cei din spatele lui n-au fost tocmai curaţi. Nu s-a înţeles deloc de ce preşedintele Klaus Iohannis s-a grăbit să le ţină umbrela celor de la SRI, scoşi basma curată mai nou şi de Comisia parlamentară de control al serviciilor secrete interne.
Între 22-25 mai, primul ministru Cioloş a condus o delegaţie din care-au mai făcut parte Ambasadorul României în SUA, George Maior, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, şi ministrul Agriculturii, Achim Achimescu. Ne este greu să apreciem în vreun fel rezultatele vizitei, lipsindu-ne chiar şi acele comunicate seci. Aşteptările sunt mari, din declaraţiile primului ministru Cioloş, dinainte de plecare, am priceput că în discuţiile cu vicepreşedintele Joseph Biden se intenţiona abordarea oportunităţilor energetice „enorme” din Marea Neagră. Cioloş s-a mai întâlnit cu reprezentanţi ai oamenilor de afaceri americani pe care i-a invitat să investească în România, cu conducerea firmei Ford, fără a înţelege rostul ministrului Agriculturii în această vizită.
Din declaraţiile celor de la Casa Albă s-a înţeles că primul ministru Dacian Cioloş a fost lăudat. Nu ştim dacă-i de bine! S-a discutat despre importanţa dezvoltării sectorului energetic al României şi că s-a convenit asupra întăririi flancului estic şi sudic al NATO, iar vicepreşedintele Joe Biden a apreciat reformele Guvernului. Statele Unite ale Americii cer „continuarea progreselor în domeniul statului de drept şi al reformelor”. Ce oferă? Încă nu se ştie şi nu-i sigur că vom afla prea curând.
Tot ca intenţie, Compania Naţională Romarm şi Uzina Mecanică Bucureşti şi-a exprimat dorinţa de a putea asambla Jeep-uri militare, făcând o propunere în acest sens americanilor de la Fiat Chrysler. Prin crearea unui parteneriat pentru asamblarea de automobile de tip Jeep în România, la Uzina Mecanică Bucureşti, societate care a fabricat până acum 1.100 de tancuri. Aflaţi cu retribuţii egale cu salariul minim pe economie, câteva sute de angajaţi din industria de apărare au protestat ieri în faţa Palatului Cotroceni, nemulţumiţi că nu se dotează armata – atâta câtă mai este! – cu echipamente produse în România, preferându-se importul de armament la mâna a doua, după cum transmitea, ieri, Agerpres. La protest au participat angajaţi ai Romarm şi Romaero. Iar dacă vorbim despre avioanele F 16, ei bine, acestea au fost importate la mâna a treia! Chiar şi în cazul avioanelor, spre a crea locuri de muncă angajaţilor din România, s-ar fi putut încerca măcar crearea unor parteneriate.
„Ministerul Apărării preferă să cumpere arme şi muniţie de mâna a doua din import, în timp ce fabricile româneşti stau pe butuci din cauza lipsei de comenzi. Astfel, în ultimii 25 de ani s-au irosit 15 miliarde euro pe toate vechiturile venite din afară, iar armata este dotată foarte prost. Se spune că, practic, 80% din armata română este, acum, inoperabilă, în condiţiile în care ruşii ne arată cu degetul, odată cu scutul de la Deveselu.”, a declarat Adrian Nanicu, preşedintele Federaţiei Sindicale din Apărare „Unirea”.
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here