Motto: „Am semnat o declarație comună care mărește potențialul de colaborare între România și Italia.” – Georgia Meloni, premierul Italiei
Se pare că tot răul este spre binele României. Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, face o vizită de două zile în Italia, cu bune rezultate și miniștrii din guvernul pe care-l conduce își văd de treburile lor. Miercuri seară a avut o reușită întâlnire cu o bună parte a comunității românilor din Italia, care depășesc un milion de oameni, cărora le-a cerut iertare că au fost obligați să-și caute de lucru și câștiguri mai mari pe alte meleaguri. Este, din păcate, singurul conducător din România ce a făcut măcar acest gest frumos.
MARCEL CIOLACU, INVITAT ÎN AUDIENȚĂ DE PAPA FRANCISC. Joi, Marcel Ciolacu a avut parte de o primire demnă și fructuoasă la întâlnirea pe care a avut-o cu doamna Georgia Meloni, premierul Italiei. În aceeași zi, aș putea spune de grație, a fost invitat într-o audiență la Sanctitatea Sa Papa Francisc, ce a durat vreo 25 de minute. Și-au făcut reciproc cadouri, iar Marcel Ciolacu a declarat, după primirea în audiență de către Sanctitatea Sa, Papa Francisc, următoarele: „Am exprimat recunoștința pentru sprijinul dat comunităților românești.”
În cadrul întâlnirii pe care Marcel Ciolacu avut-o cu oamenii de afaceri din Italia a invitat firmele italiene. „Veniți să investiți în România pentru că veți avea numai de câștigat.”
COOPERARE ROMÂNO-ITALIANĂ ÎN TRANSPORTURI. În aceeași zi, și ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, s-a întâlnit cu omologul său italian Mateo Salvini, după care a spus: „Am decis că este oportună implementarea unor proiecte noi, stabilite în cadrul Inițiativei Celor Trei Mări”, a anunțat, joi, Sorin Grideanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, referindu-se la interconectarea rutieră pe ruta Marea Baltică – Marea Neagră – Marea Egee.
Tot joi, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, a venit cu vești bune pentru români. BNR va începe să reducă dobânzile din acest an.
AȘTEPTĂM CA SĂ VINĂ CATEGORIC ÎN JOS! „Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a discutat un calendar potențial de reducere a ratei dobânzii de politică monetară, dar este nevoie de două luni care să confirme că inflația vine categoric în jos, după creșterea din ianuarie”, a afirmat, joi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu., la conferința de prezentare a Raportului asupra inflației.
„Mai fac aici un comentariu, pentru că înțeleg că preocupă opinia publică. Cu două prognoze de inflație aproape similare, din punctul nostru de vedere, deci clar în jos, și cu obiectivul de a ne atinge ținta (de inflație, n.m. I.P.) bineînțeles că am discutat și o traiectorie sau, să nu zic prgnoză, un calendar potențial de reducere a ratei dobânzii de politică monetară. Dar, atenție, avem acest comportament în sus din luna ianuarie. Ne trebuie cel puțin două luni care să confirme că inflația vine categoric în jos. Și să nu uităm că am adoptat această politică de a lăsa lichiditatea să fie absorbită zilnic la rata de depozit de 6%, nu la 7%. Deci, practic, pentru mai mult de un an, de acolo începem să calculăm. Și dobânzile de piață, IRCC-ul de mai multă vreme, dar acum și ROBOR-ul, se situează în jur de 6%”, a spus Mugur Isărescu.
BNR A REVIZUIT ÎN SCĂDERE RATA INFLAȚIEI. Rata anuală a inflației a urcat în luna ianuarie 2024 la 7,41%, de la 6,61% în decembrie, în condițiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,64%, cele nealimentare cu 7,36%, iar serviciile cu 10,91%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, publicate miercuri.
BNR a revizuit în scădere, la 4,7%, prognoza de inflație pentru finalul acestui an, de la 4,8% în noiembrie și anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârșitul lui 2025, potrivit datelor prezentate de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
ION PREDOȘANU
P.S. Transportatorii vor capul președintelui Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, și îi cer prim-ministrului României, Marcel Ciolacu, că îl demită! (Ion Predoșanu)