Ca la noi, la nimeni – Cinicul Iohannis scoate castanele din foc cu mâinile altora!

209

Orice s-ar spune, pălăria-i prea mare pentru preşedintele Klaus Werner Iohannis. Cu toate acestea zise, promisele „un altfel de politică” şi „România lucrului bine făcut” vor rămâne pe mai departe nişte iluzii. Cu care şi-a aburit alegătorii. De la lozinca sa „Pas cu pas”, devenită şi carte scrisă de niscaiva negrişori de la revista Observatorul cultural, după cum se spune, a mai rămas doar „pas”. Practic, cinicul preşedinte scoate castanele din foc cu mâna altuia. Totdeauna.

Răzbunător din fire, tartorele de la Palatul Cotroceni l-a eliminat pe fostul lui contracandidat la alegerile prezidenţiale – primul ministru Victor Ponta – nu prin procedee democratice. Ci prin contribuţia binomului DNA-SRI. La DNA a reinvestit-o şefă pe aceeaşi Laura Codruţa Kovesi, drept recompensă, iar la SRI şi-a pus omul său de încredere, pe Eduard Hellvig, precizând că prim-adjunctul Florian Coldea, general cu mai multe stele, este de neînlocuit!
Nu este prima dată când ia apărarea SRI o instituţie care şi-a „făcut treaba”. Afirmaţie repetată şi la conferinţa de presă de joi, 19 mai 2016, în care s-a discutat despre Scandalul dezinfectanţilor diluaţi. Înainte de moartea patronului firmei, Dan Condrea, despre care deputatul de Gorj Victor Ponta zicea: „Condrea nu va mai putea da declaraţii la Parchet să spună cine l-a sprijinit.” Mult mai acid, reputatul jurnalist Ion Cristoiu, fost vecin de apartament cu ex-Directorul SRI Virgil Măgureanu, s-a exprimat că preşedintele Iohannis „a evitat subiectul” (Hexi Pharma, n.m. I.P.). Acelaşi Ion Cristoiu a lansat întrebarea: „Pe cine protejează Klaus Iohannis în scandalul Hexi Pharma?”(…) o întrebare de gravitatea unei suspendări”.
Apoi, acelaşi preşedinte Iohannis a lansat ideea că „Problemele din Sănătate vor fi discutate în CSAT!” Evident, cu uşile închise şi un comunicat din care nu vom afla nimic. În vreme ce Aurel C. Rogojan susţine că: „Între 60.000 şi 80.000 se estimează a fi numărul semenilor noştri morţi cu zile, al vieţilor curmate mai devreme, în fiecare an pentru că sărmanii care s-au internat în spitale pentru a se trata de o boală au fost contaminaţi mortal de virusul politicii din sistemul sănătăţii publice.”
Acest preşedinte Klaus Iohannis scrâşneşte şi atunci când pare că zâmbeşte. Cinic. Şi totuşi, tace şi face numai pentru a-şi întări poziţia. S-ar putea să fie altfel decât lasă impresia majoritatea timpului. Nu s-a dus la Deveselu, dar l-a trimis pe primul ministru Dacian Cioloş. Care nu-i iese din cuvânt. Iar Cioloş este la Washington, acolo unde iarăşi nu s-a dus de capul lui. Ci cu voie de la Johannis!
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here