Ca la noi, la nimeni – Cine aprinde fitilul: social-democrații ori liberalii?!

97
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Trăim într-un curcubeu de haos.” – Paul Cezanne

Cum era de așteptat, ședința de marți a Coaliției n-a mai avut loc. Motivul? Pretinșii liberali au spus că este o zi cu un meci crucial pentru selecționata României și, cum ședințele Coaliției sunt, de obicei, lungi, nu vor să piardă meciul. Așa se face că abia astăzi va avea loc ședința Coaliției, una ce se dorește a fi hotărâtoare în privința datelor alegerilor prezidențiale. Deși, și astăzi, există riscul să nu se înțeleagă social-democrații cu pretinșii liberali pe datele alegerilor prezidențiale și să mai aibă loc cel puțin o altă ședință a Coaliției!
ROMÂNIA (NE)EDUCATĂ, PRIN PRISMA REZULTATELOR SLABE ALE EVALUĂRII NAȚIONALE. Rezultatele de anul acesta la examenul de Evaluare Națională au fost cele mai slabe din ultimii trei ani. Cu tot demagogicul Program România Educată, acesta este cruntul și tristul adevăr. Peste un sfert dintre elevii ce au participat la examenul de Evaluare Națională nu au izbutit să obțină nici măcar note peste 5! Încercările ministrului Educației, Ligia Deca, de a drege busuiocul prin compararea rezultatelor înregistrate la examenul de Evaluare Națională cu cele de la examenul de simulare a Evaluării Naționale, față de care cele de acum sunt mai bune, nu reflectă realitatea. Și nici nu au cum. Păcatul cel mare este subfinanțarea întregului proces de învățământ. Din anul 2007, s-a impus ca finanțarea Educației să reprezinte 7% din Produsul Intern Brut(PIB), dar și în Bugetul pe anul 2024, Educația a primit numai 4% din PIB!
EROII ROMÂNIEI DE LA EURO 2024, DIN GERMANIA, ÎNVINȘI DAR VICTORIOȘI! Până la urmă, meciul de fotbal dintre selecționatele României și Olandei s-a încheiat marți seară, târziu, cu 3-0 pentru reprezentanții “Portocalei mecanice”. După un meci de mare luptă, în care tricolorii au început în forță primele 15-20 de minute și au terminat sub scut. Cu toate aceste, deși învinși, tricolorii au obținut locul unu în grupa ce i-a calificat apoi în optimile de finală, iar după meci s-au dus în fața fanilor României și au fost aplaudați pentru rezultatele de până atunci, reușind performanța sau marea victorie de a strânge la meciurile lor peste 100.000 de români, care le-au transmis: „Suntem mândri de voi!”
Așa că miercuri, la revenirea în țară, pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, FRF le-a cerut fanilor naționalei de fotbal a României să nu se ducă să-i întâmpine, rugându-i să meargă la Mogoșoaia, unde să se poată întreține mai mult timp cu tricolorii și să ia autografe. Pe surse, am aflat că prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-ar fi dus la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” pentru a-i felicita, personal, pe selecționerul Edward Iordănescu și pe elevii săi!
ATAC LA RUPERE, ÎNTRE PSD ȘI PNL! Nu-i vorbă că, deocamdată, nu sunt semne clare că liderii Partidului Social Democrat și cei ai pretinsului Partid Național Liberal s-ar fi împăcat. Apar, deși mai sporadic, atacuri la rupere, mai ales din partea PNL, care amenință inclusiv cu ieșirea de la guvernare, ba chiar cu scoaterea de către ai a social-democraților de la guvernare. Deputatul de Satu Mare, Adrian Cozma, cu mamă unguroaică, prtetinde că ei, adică liberalii, i-ar fi adus pe social-democrați la guvernare. Când, în realitate, Guvernul Cîțu căzuse la Moțiunea de cenzură și, de fapt, intrarea PSD la guvernare i-a salvat. Așa cum i-a mai salvat de locul trei prin Alianța PSD-PNL de la alegerile europarlamentare, din 9 iunie curent.
Acum, cele două partide aflate la guvernare par într-un război ce nu se mai termină. Mai rămâne de văzut cine aprinde fitilul! Vicepreședintele PSD, europarlamentarul Mihai Tudose, totodată și șef al campaniei electorale a social-democraților, spunea: „Liberalii au rămas cu impresia că sunt foarte puternici, după alegerile locale!” Iar Sorin Grindeanu, vicepreședinte al PSD și ministru al Transporturilor, declara miercuri că: „Unii vor să amânăm alegerile prezidențiale 2 ani, până intră ei în turul doi”.
În vremea aceasta, politicienii români se ceartă pe nimic, iar viața românilor se scumpește. În special, legumele și carnea!
Posibilul prezidențiabil Nicolae Ciucă s-a plâns, marți, că „PSD îl lasă fără partid!” N-am priceput ce-a vrut să zică.
ION PREDOȘANU

P.S. NOU VAL DE SCUMPIRI. Un nou val de scumpiri afectează viața românilor: mâncarea și carburanții fiind cei mai mari „dușmani” ai cetățenilor. Pe care nu-i interesează datele alegerilor prezidențiale, ci propriul buzunar! (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here