Motto: „Statul social nu este un accesoriu al democrației sociale, ci o condiție a democrației. Statul social este cel care asigură libertate egală-libertate totală.” – Christian Krell – Director Academia pentru Democrație Socială
De regulă, în popor, se spune că graba strică treaba. Așa că, să avem puțină răbdare. Ședința PSD-PNL-USR-UDMR programată pentru marți, ora 13:00, a fost amânată pentru aseară. Liderii partidelor urmau să discute formarea unei majorități pro-europene. Era vorba despre o ședință politică, programată, cum spuneam, la ora 13:00, cu scopul de a stabili direcția viitoarei guvernări. Potrivit surselor Antena 3 CNN, fără a ști motivele, probabil că ședința a fost reprogramată pentru seara trecută.
NEGOCIERI PENTRU FORMAREA UNEI MAJORITĂȚI DEMOCRATICE PARLAMENTARE. Cum era de așteptat, liderii principalelor partide politice – PSD, PNL, USR, UDMR și reprezentanții Minorităților naționale – doreau să continue discuțiile pentru formarea unei majorități parlamentare democratice, care să susțină un nou Executiv.
Social-democrații, prin vocea purtătorului de cuvânt, Lucian Romașcanu, au anunțat că i-au oferit liderului Marcel Ciolacu un mandat clar pentru negocieri. Scopul principal al acestora este participarea la guvernare și obținerea unei poziții de prim-ministru, având în vedere rezultatele obținute în alegeri.
El a spus că noul Guvern va fi în funcțiune imediat după 21 decembrie 2024, subliniind că o parte din opoziție ar trebui formată din partide pro-europene, pentru a evita monopolizarea acesteia de către grupările suveraniste.
Chiar dacă în PSD părerile sunt împărțite, în privința includerii USR în viitoarea coaliție, Romașcanu a subliniat că social-democrații își asumă responsabilitatea de a colabora cu toate forțele democratice și pro-europene din Parlament. De altfel, Elena Lasconi, lidera USR, a recunoscut dreptul Partidului Social Democrat de a solicita funcția de premier, având în vedere ponderea mandatelor câștigate.
CONDIȚIONĂRI SOCIAL-DEMOCRATE PE CINCI PUNCTE! PSD nu va intra la guvernare dacă nu se obține acordul celorlalte partide pe cinci puncte, printre care industrializarea României și reforma statului.
„Am stabilit cinci puncte fără de care PSD nu va intra la guvernare. Acestea sunt: menținerea ritmului investițiilor la peste 100 de miliarde de lei anual, creșterea puterii de cumpărare prin continuarea reducerii inflației și reducerea impozitrii pe muncă, inclusiv plafonarea prețului la gaze, energie și alimentele de bază, măsuri care se subscriu noțiunii de patriotism economic, continuarea susținerii mediului privat românesc, programele Investalim, Construct Plus, cele care au fost, plus menținerea pragului la întreprinderile mici și mijlocii, industrializarea României și reforma statului, sigur, începând de la un guvern mai suplu și continuând cu continuarea debirocratizării”, a afirmat Purtătorul de cuvând al PSD, Lucian Romașcanu.
PNL CERE COMPETENȚĂ ȘI REFORME. Din partea liberalilor, Ilie Bolojan, liderul interimar al PNL, a reiterat dorința partidului de a contribui la un guvern stabil, însă a pus accent pe competența echipei ministeriale și pe necesitatea reformelopr. „A ne bate doar pentru niște ministere de palmares, fără să avem oameni competenți pentru aceste ministere, înseamnă că nu am înțeles nimic”, a declarat Ilie Bolojan, adăugând că „reducerea numărului de ministere și eliminarea risipei ar trebui să fie niște priorități.”
ION PREDOȘANU