Ca la noi, la nimeni – Cei mulți și săraci vor fi și mai săraci!

539
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Convingerea celor bogați că cei săraci sunt fericiți nu este cu nimic mai stupidă decât convingerea celor săraci că cei bogați sunt.” – Mark Twain

Faptul că vremea se menține mai caldă decât cea normală și în următoarele patru săptămâni ne înspăimântă, pur și simplu. Lipsa precipitațiilor este mai veche, iar din această pricină recoltele anului viitor vor fi slabe și agricultura nu ne va ajuta deloc. Zăpezile sunt doar pe crestele montane, nu și în zonele unde de bine de rău agricultorii au reușit să cultive grâu. Dar bag seama că de cinci ani o ținem tot într-o secetă și nici anul 2023 nu se anunță a fi unul mai breaz.
GUVERNUL DĂ CU O MÂNĂ ȘI IA CU DOUĂ! Cam aceasta este politica guvernamentală pentru anul 2023! Deși Guvernul Ciucă se laudă cu o creștere economică ce a bătut toate estimările, fiind cea mai mare creștere din Uniunea Europeană, cel puțin în trimestrul trei al anului 2022, acest lucru rămâne pentru români doar o dată statistică fără nici o relevanță. Tot mai mulți dintre români se plâng că fac față din ce în ce mai greu costurilor cotidiene, din pricina inflației.
Avalanșa de scumpiri la alimentele de bază, la care se adaugă facturile din ce în ce mai mari la utilități, lasă un gol tot mai adând în buzunarele lor. Peste 20% dintre ei au ajuns să cheltuiască mai bine de trei sferturi din venituri pe traiul de subzistență, mâncare și utilități.
SĂRĂCIE POLEITĂ. Sunt statistici despre care Guvernul Ciucă evită, în genere, să vorbească, dar sărăcia nu poate fi poleită la nesfârșit.
Pentru anul viitor, Executivul pregătește creșteri consistente ale impozitelor pentru persoanele fizice, pe fondul eliminării multor faclități acordate până acum, cele mai multe dintre ele de ordin fiscal. Nici micii antreprenori nu au fost uitați, ei fiind taxați mult mai abitir, deși vorbim despre afaceri de familie, în cea mai mare parte. Efectul va fi că multe dintre acestea se vor închide, dar ministrul Finanțelor continuă să viseze cai verzi pe pereți, după ce o altă măsură aberantă, supraimpozitarea contractelor prt-time, a lăsat fără o sursă de venit zeci de mii de oameni.
Totuși, sunt și câștigători ai acestei crize prost gestionate de trioul PSD-PNL-UDMR. Vorbim despre marile companii din domeniul energetic, de care Guvernul Ciucă nu se atinge, făcându-le scăpate de supraimpozitarea profiturilor uriașe obținute ca urmare a creșterii prețurilor.
În vreme de Guvernul României se codește să-i deranjeze pe marii câștigători ai crizei energetice, Marea Britanie, Spania, Italia, Grecia și ungaria au luat astfel de măsuri. Nici Germania nu este departe de impunberea unei taxe speciale pe profiturile excesive ale companiilor energetice. Ca de fiecare dată, la noi, Guvernul preferă să scoată castanele din foc cu mâna celor mulți și săraci. Care, desigur, în 2023 vor și și mai mulți și mai săraci.
OFICIAL, O DUCEM BINE! NUMAI TAXELE ȘI IMPOZITELE NE SĂRĂCESC. Între altele, deși măsurile sunt întârziate, creșterea(de fapt, nu-i nicio creștere, ci doar o indexare!) salariilor și a pensiilor sunt anulate, din start, de rata inflației, care în luna noiembrie a fost de 17%.
Și ar mai fi multe de spus. Oficial o ducem bine, dar taxele și impozitele cresc de la 1 ianuarie 2023, adică aceste „creșteri” ne omoară!
ION PREDOȘANU