Ca la noi, la nimeni – CE nu ține cu țările UE! (și elimină restricțiile la importul de cereale din Ucraina)

518
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Noi timpului să-i ținem calea, așa cum el ne caută pe noi.”
Shakespeare, Din Cymbeline

Guvernul României și fermierii români au așteptat cu emoție decizia Comisiei Europene prin care trăgeau nădejde că restricțiile privind importurile de cereale din Ucraina vor fi prelungite și după data de 15 septembrie 2023.
TRANZITUL CEREALELOR DIN UCRAINA, ÎNCĂLCAT! În luna mai, Uniunea Europeană a permis Bulgariei, Ungariei, Poloniei, României și Slovaciei să interzică vânzările interne de grâu, porumb, rapiță și semințe de floarea-soarelui provenite din Ucraina, permițând în același timp tranzitul acestor mărfuri pentru export în altă parte. Dar cerealele din Ucraina, care nu respectă normele din Uniunea Europeană și sunt modificare genetic, sunt mai ieftine și au pătruns pe piața României, ducându-i la faliment pe fermierii români! Această interdicție a expirat pe 15 septembrie 2023.
Executivul comunitar a ajuns la concluzia că grație măsurilor introduse la începutul lunii mai „distorsiunile de pe piețele celor cinci state membre ale Uniunii Europene care sunt vecine cu Ucraina au dispărut.”
Ministrul român al Agriculturii, Florin Barbu, declara la începutul săptămânii trecute că măsurile restrictive privind importurile de produse agricole din Ucraina au avut un efect pozitiv asupra pieței cerealelor din România, iar decizia Comisiei Europene ar trebui să fie de prelungire a acestor restricții cel puțin până la finalul anului 2023, pentru a nu afecta competitivitatea fermierilor români.
Pe de altă parte, ministrul Florin Barbu a transmis că vor fi luate cele mai bune măsuri atât economice și financiare, cât și acte normative, pentru a sprijini fermierii români.
COMISIA EUROPEANĂ ȚINE CU UCRAINA! Totuși, Comisia Europeană a pus punct, vineri, interdicției introduse de cinci state membre ale Uniunii Europene cu privire la imporutile de cereale ucrainene, în schimbul unor angajamente ale Kievului că va lua măsuri pentru a controla afluxul de cereale spre țările vecine, informează Executivul comunitar, citat de AFP.
Într-un comunicat transmis vineri seară de Executivul de la București „își exprima regretul cu privire la faptul că nu a fost identificată o soluție în plan european pentru prelungirea restricțiilor la importulde cereale din Ucraina, măsură solicitată de statele membre afectate de această decizie.”
Ca angajament, Kievul a promis – că doar promisiunea nu costă! – ca până ieri, 17 septembrie, să prezinte Guvernului de la București, un plan de măsuri clar și precis prin care cerealele din Ucraina doar să tranziteze România.
„BELICOASA” UCRAINĂ. Eu, unul, am mari dubii că Guvernul de la Kiev se va ține de cuvânt. Deja Polonia, Slovacia și Ungaria au anunțat că vor bloca granițele lor pentru pătrunderea cerealelor din Ucraina. Guvernul de la București, mai credul, așteaptă să vadă ce se va întâmpla aziă, luni, 18 septembrie. Iar belicoasa Ucraină s-a și grăbit să anunțe că va da în judecată Polonia, Slovacia și Ungaria.
Dar, se știe, o vorbă populară spune că: „pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești!”
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here