Ca la noi, la nimeni – Casa Poporului, casa hoțului beat irlandez!?

830

Motto: „Țara arde și baba se piaptănă.” – Zicală populară

Gândeam că în cele trei zile ale Crăciunului, începând de la Ziua Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos și până în Ziua Sfântului Ștefan cel sărbătorit de creștinii ortodocși luni, ne așteptau trei zile de pace în sufletele noastre de români și de liniștea binemeritată, după un an agitat și plin de evenimente neprevăzute. Nu doar criza sanitară generată de pandemie, cu multe suferințe și numeroși morți, dar mai ales criza socială și criza energetică ne-au tulburat îngrozitor.
ȘOC: SPARGERE LA PARLAMENT! În aceste vremuri tulburi, cu creșteri de prețuri și creșteri de facturi la energia electrică și la gazul metan, în loc de zăpada specifică iernii și Crăciunului de altădată, multe zone din țară au avut parte de niște nenorocite de inundații, cu case luate de apele învolburate și de poduri rupte. Mai ales în zona Munților Apuseni și în Maramureșul istoric.
Abia după ce-am revenit acasă de la liturghia prilejuită de sărbătorirea Sfântului Ștefan, ocrotitorul bolnavilor, celebrată a treia zi de Crăciun, am aflat o veste îngrozitoare. Pe la ora 4:00 a dimineții zilei Sfântului Ștefan, avusese loc o spargere la Palatul Parlamentului, ba chiar la Departamentul arme și muniții. Cine să fie, cine să fie?
SEMNALE NELUATE ÎN SERIOS! În săptămâna trecută, Senatoarea Diana Ivanovici Șoșoacă semnalase dispariția unor documente ale sale, ca și a unui laptop. Aflată destul de frecvent în centrul atenției și cu alte prilejuri, anunțul Senatoarei Diana Ivanovici Șoșoacă a trecut neobservat. La fel ca și lipsa de reacție a jandarmilor atunci când cei vreo 15.000 de protestatari, dintre care 2.000 aduși din țară de către Alianța pentru Unirea Românilor(AUR), trecuseră fără a fi opriți de jandarmi, de SPP-iști și de polițiști și intraseră ca-n brânză în Curtea Parlamentului României, pe partea Senatului și a Curții Constituționale!
Luni, urmau să înceapă cercetările penale asupra incapacității Jandarmeriei Române, în special a Jandarmeriei Bucureștiului și a comandanților acesteia, față de faptul că în timpul protestelor nu și-au făcut datoria. În 10 august 2019, aceeași Jandarmerie fusese acuzată pentru represiunile de atunci, acum este exact pe dos. Jandarmeria nu și-a făcut datoria.
PRINS, IRLANDEZUL -BEAT CRIȚĂ! La primele ore ale dimineții de luni, angajații Parlamentului au fost aceia care au semnalat Poliției Române spargerea unui geam pe unde intrase un irlandez beat. Pe care nu-l dibuiseră nici jandarmii – și sunt vreo 700 care, pe bani mulți!, se ocupă, vorba vine, cu paza Parlamentului României, nici SPP-iștii și nici Poliția Locală.
Totuși, în acest caz este vorba de o breșă uriașă de securitate a Parlamentului României. Una dintre cele mai importante instituții ale statului de drept. Iată că un irlandez, beat criță, este mai tare decât Jandarmeria Română, SPP-ul și Poliția Română!, luate la un loc. Grav, cumplit de grav!
Cetățeanul turmentat, ca personaj al celebrului Nenea Iancu Caragiale, este un mic copil, inofensiv, pe lângă irlandezul beat criță! Ancheta este departe de a se fi încheiat.
RĂZBUNARE ÎNTRE SERVICII?! Să fie, oare, vorba de răzbunări între servicii? SPP-ul de ce nu era la datorie? Poliția la fel. Se vrea cumva să cadă ceva capete? Nici SIE și nici SRI sau Jandarmeria nu sunt de scuzat! Ori joacă la alibi!
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here