Ca la noi, la nimeni – Capcanele politichiei!

550

Cine l-a auzit pe liderul social-democraţilor că nu mai merge la Palatul Cotroceni până după alegerile prezidenţiale, firesc, ar fi putut crede că Liviu Dragnea se gândeşte să ajungă preşedinte al României. Nici vorbă, n-au venit explicaţii suplimentare şi dacă nu are voie să ocupe demnitatea publică de prim ministru, atunci, cu siguranţă, nici dreptul de a candida la prezidenţialele din anul 2019 îi va fi refuzat. Cum se ştie, la capitolul zvonistică nu stăm rău. Dimpotrivă. La şuetele dintre concetăţeni chiar se pariază pe şansele unor candidaţi la alegerile prezidenţiale. Până acum doar Klaus Werner Iohannis şi-a anunţat intenţia de a câştiga şi al doilea mandat de preşedinte al României. Şi dacă la capitolul imagine externă stă bine, mai ales după primirea la Casa Albă, unde-a avut o conferinţă de presă comună cu Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, nu acelaşi lucru se petrece pe plan intern.
Actualul preşedinte al României va avea de înfruntat un candidat susţinut de social-democraţi. Presa tabloidă zice că acesta nu ar fi Liviu Dragnea! Cică PSD ar avea un candidat surpriză la prezidenţiale. Nu este nici deputatul PSD, Liviu Pleşoianu. Extrem de activ în ultima vreme. Cine să fie, cine să fie?
Fostul primar al Sectorului 5 al Bucureştilor şi fost preşedinte al PSD Bucureşti, Mariean Vanghelie, a spus că acesta ar fi ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Maior, ex-Director al SRI, şi că ar lăsa diplomaţia ca să devină candidatul PSD la alegerile prezidenţiale din 2019!
Controversatul Mariean Vanghelie a declarat următoarele: “Vă spune un om care nu a fost al lui Dragnea. Ce i se întâmplă azi lui Liviu Dragnea i se întâmplă pentru că au făcut echipă Tudose cu Maior, Tudose să ajungă preşedintele PSD, iar Maior – candidat la alegerile prezidenţiale. De-asta s-a încercat debarcarea lui Dragnea”. Ca un răspuns la întrebarea ce părere are despre situaţia în care se află preşedintele PSD, Liviu Dragnea. Mai înainte, acelaşi personaj care el însuşi n-a scăpat de problemele cu DNA, fiind pare-se mai preocupat de soarta altuia, afirmase că Tudose, Maior şi Coldea “sunt din aceeaşi gaşcă”.
Controversatul Vanghelie mai crede, referindu-se la lista infiltraţilor în partide, următoarele: “Unii dintre ei au ajuns infiltraţi când erau membri PSD. Eu îl cunosc pe Tudose de când era în organizaţia de tineret. Îl cunosc, am stat la masă. NU era Tudose de azi cel pe care l-am cunoscut eu. Dar, între timp, când lumea a văzut că ăsta e meciul, să mergi acolo să te înscrii ca într-o organizaţie paralelă, s-a dus. Este prizonier, e prins într-o capcană, e păcat de el că e tânăr.” Deocamdată, liderul PSD Liviu Dragnea ori primul ministru Mihai Tudose au treburi mai serioase de făcut şi n-au comentat în nici un fel zvonurile lansate în spaţiul public de Mariean Vanghelie. Totodată, omul cu mai multe feţe Ioan Rus, fost sau încă actual lider PSD, este de părere că pe măsură ce se va apropia momentul în care va dori să câştige un al doilea mandat, Iohannis va trebui să iasă în piaţă. Fără să joace, stând aşa doar, nu ştiu dacă nu cumva va reuşi să obţină un al doilea mandat. Alte opinii ar fi că Iohannis ar avea o mare vulnerabilitate prin implicarea sa în jocul intern, fiind anti-PSD declarat şi pro DNA-Kovesi la fel. Plus că alegerile prezidenţiale se câştigă mai ales prin politica internă şi deci naţională, acolo unde nu stă deloc bine şi e slab. Başca faptul că va avea în spate nişte partide subţirele de genul USR, UDMR şi chiar Noul PNL!
ION PREDOŞANU
P.S. Primul ministru Mihai Tudose doreşte să redeschidă şi să retehnologizeze mai multe mine şi să asigure siguranţă în exploatarea minelor de cărbune din Valea Jiului. Acestea sunt principalele subiecte discutate cu conducerea Complexului Energetic Hunedoara şi cu reprezentanţii Sindicatului “Muntele”, cu care a stat de vorbă sâmbătă, la Petroşani. Cele stabilite pentru Complexul Energetic Hunedoara vor fi valabile şi pentru CEO! (Ion Predoşanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here