Ca la noi, la nimeni / Când economia merge, vine deficitul lui Cioloş, pe 2016!

524

Motto: “Şi ce se mai poate/ Când totul se poate?” Adrian Păunescu, în Istoria unei secunde
După atâtea retrocedări frauduloase, privatizări impuse de Uniunea Europeană şi un Guvern Cioloş paraşutat de la Bruxelles, peste capul lui Klaus Werner Iohannis, dar şi cu voia lui, care n-a făcut nimic vreme de mai bine de un an, a venit ca un trăznet ştirea de luni, transmisă de EUROSTAT.
Globalizarea cu iz tehnocrat marca mediocrului Dacian Julien Cioloş a continuat, ZERO fonduri europene accesate, în dauna României care şi-a plătit birurile la Uniunea Europeană, fără creşteri de salarii sau de pensii, fără investiţii ceea ce nu l-a deranjat pe Herr Iohannis şi cu o gaură la încasările bugetare pe anul 2016 de peste 10 miliarde de lei. Prin refuzarea primei nominalizări la funcţia de prim ministru înaintată de Alianţa PSD-ALDE, apoi prin tărăgănarea acceptării lui Sorin Grindeanu s-au mai pierdut nişte luni bune şi Bugetul României pe 2017 a întârziat.
Aparent scrupulosul, dar parşivul preşedinte Klaus Werner Iohannis le tot freca ridichea primului ministru Sorin Grindeanu şi ministrului Finanţelor Publice, Viorel Ştefan, că Bugetul e prea optimist şi se va depăşi limita impusă de 3% din partea Comisiei Europene.
În sfârşit, Bugetul s-a adoptat cu mari întârzieri, iar Guvernul Grindeanu a trecut la treabă. Fără a se plânge de greaua moştenire. Şi totuşi, luni, EUROSTAT a anunţat că Românie a depăşit deficitul limitat la 3% pe anul 2016! Iohannis l-a lăsat pe Dacian Julien Cioloş să-şi facă de cap. În schimb a dat buzna peste o şedinţă de guvern la Palatul Victoria, apoi a ieşit în stradă la un miting neautorizat cu gândul de a debarca Guvernul Grindeanu, Spre a-l aduce înapoi pe şomerul de lux Dacian Julien Cioloş, care şi acum primeşte o stipendie lunară de 8.400 euroi de la Bruxelles!
Cu un deficit de peste 3% în 2016, evident că băncile sunt mai prudente şi oferă împrumuturi cu dobânzi mai mari. Iar agenţiile de rating se pot atinge de performanţele anterioare ale României. De pildă, cele de pe vremea Guvernului Ponta.
Rămâne totuşi întrebarea pe ce a cheltuit Guvernul Cioloş banii României dacă tot n-a făcut chiar nimic? Păi să ne aducem aminte de pomenile electorale dinaintea alegerilor parlamentare, în special spre primarii PNL – singurul partid ce l-a susţinut necondiţionat pe Cioloş, la fel ca şi preşedintele Iohannis!
În acea vreme, Guvernul Cioloş a comis o rectificare pozitivă a Bugetului pe 2016, ştiind foarte bine că stă prost la încasări! Şi tot atunci punea la cale nişte privatizări frauduloase: Aeroportul Otopeni şi Portul Constanţa. Bine măcar că n-a apucat să le mai facă!
Pe primele trei luni ale anului 2017, Guvernul Grindeanu are o sumă de realizări: creşterea salariului minim pe economie la 1.450 de lei, a pensiilor crearea a 47.000 de noi locuri de muncă cu contract nedeterminat şi a altor 97.000 cu contract determinat şi altele. Iar investiţiile străine au crescut cu 45% față de aceeaşi perioadă a anului 2016!
Ion Predoșanu
P.S. Circulă zvonul că acest cuplu catastrofal pentru România – Iohannis-Cioloş – ar pune la cale înfiinţarea unui partid gen Liga Nordului din Italia, secesionistă, care să-i propulseze pe Klaus Werner Iohannis spre un nou mandat la Palatul Cotroceni şi pe calamitatea de agronom mediocru Dacian Julien Cioloş iarăşi la Palatul Cotroceni. Ca să vezi ce le mai trece prin scăfârlie. (Ion Predoşanu)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here