Ca la noi, la nimeni – Calamităţi naturale, soluţii guvernamentale!

545

În Conversaţii cu Dumnezeu, vol. II(1997)
Şeful actualului executiv are elegantul obicei de a nu apela la greaua moştenire şi nu acuză în vreun fel Guvernul ZERO, condus de presupusul tehnocrat Dacian Julien Cioloş. Cel ţinut în braţe de cei de la Bruxelles şi, bineînţeles, de preşedintele Klaus Werner Iohannis care nu l-a atins nici măcar cu o floare. Chiar şi arunci când dădea în gropi, prin măsurile contra României pe care le luau tehnocraţii săi. Presupuşi, desigur.
Inundaţii şi furtuni au existat şi în anul 2016, mai ales în Moldova şi Transilvania de Nord-Vest. Niciodată mu i-a bătut fundul cărarea pe acolo cetăţeanului româno-francez de stirpe bruxelleză Dacian Julien Cioloş. Cel născut în aceeaşi comună cu alt vândut străinătăţii, fostul agent MI 6 Iuliu Maniu!
În urma furtunii de la Timişoara şi din judeţul Timiş, primul ministru Mihai Tudose s-a deplasat la faţa locului şi a spus că Executivul va debloca banii necesari acoperirii pagubelor în două zile. Astfel, timişorenii afectaţi de dezastrul de duminică vor primi despăgubiri în valoare de 300 miliarde de lei vechi, a anunţat premierul Mihai Tudose după şedinţa Comandamentului de Urgenţă.
“Eu am o listă oficială de 300 miliarde de lei vechi pentru obiectivele din Vestul ţării. În două zile avem Hotărârea de Guvern şi deblocăm banii imediat”, a spus Mihai Tudose. Premierul a dat asigurări că toate judeţele afectate de furtuna, care a avut loc duminică, vor beneficia de acelaşi tratament. “Suma în dosarul pe care mi l-a înmânat astăzi doamna Prefect este de peste un miliard de lei vechi (100.000 lei noi, n.m. I.P.), rămâne să vedem factura totală. Sunt şcoli din tot judeţul Timiş pe listă. În două zile avem hotărârea de Guvern şi deblocăm banii imediat. Toate judeţele vor beneficia de acelaşi tratament, toată lumea”, a mai declarat premierul Mihai Tudose. Pe această temă s-a exprimat şi Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, care a explicat procedura ce trebuie urmată spre a acoperi pagubele din fonduri europene, mai precis din fondul Solidaritatea.
Totuşi, ministrul Rovana Plumb a adăugat că întreaga procedură este de durată, durează undeva la şase luni, timp pe care Guvernul Tudose nu îl are. Aceasta a dat asigurări că premierul a găsit o soluţie şi pentru a da banii de la buget în zonele afectate de furtuna puternică.“Premierul Tudose a fost în teritoriu, am fost şi eu pe zona respectivă. Mâine (azi, n.m. I.P.) în şedinţă de Guvern se vor emite actele normative pentru a putea da banii mult mai repede, pentru a se putea remedia în scurt timp daunele provocate de furtună. E vorba de spitale, de şcoli. Nu putem sta după o procedură care durează şase luni de zile, este vorba de Fondul Solidaritatea al Uniunii Europene, dar e o procedură de durată. Pentru Fondul Solidaritatea trebuie depusă la nivelul fiecărei Prefecturi o analiză către MAI şi mai departe în şedinţa de Guvern. Există o autoritate de management a Fondului Solidaritatea, dar e o procedură mai lungă. Nu putem sta până se întorc banii de la Bruxelles, dar premierul Tudose a venit cu o soluţie foarte bună pentru a da banii pentru reparaţii direct de la buget”, a explicat ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, în interviul acordat, miercuri, DCNews Live.
ION PREDOŞANU
P.S. Aplicaţia pentru avertizarea populaţiei înaintea situaţiilor de risc major – “Sistem Alert” – va fi dezvoltată şi implementată de ANCOM, IGSU și STS în colaborare cu operatorii de telefonie mobilă. O primă şedinţă comună cu privire la acest sistem au avut ieri, miercuri, 20 septembrie 2017, iar până astăzi Mihai Tudose cere un prim raport de progres (Ion Predoşanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.