Ca la noi, la nimeni – Câine surd la vânătoare!

421

Nu ştiu cum se face, dar Prea Înţeleptul Preşedinte al României, Klaus Werner Iohannis, căci despre el este vorba, le ştie pe toate şi nu se sfătuieşte cu nimeni. Dacă ar fi aşa, n-ar fi rău deloc. Cu toate că şi Dictatorul Nicolae Ceauşescu avea sfetnicii săi.
Şefii celor două camere ale Parlamentului României, Preşedintele Senatului – Călin Popescu Tăriceanu şi Preşedintele Camerei Deputaţilor – Liviu Dragnea au încercat să stea de vorbă cu Înălţimea Sa. Ba chiar i-au propus o întâlnire a Înălţimii Sale cu liderii partidelor parlamentare. Ca să dezbată poziţia României la Bruxelles, acolo unde se decide – astăzi şi mâine – reformarea Uniunii Europene. S-a făcut că nu aude. Cum să stea el de vorbă cu „penalii”, care, ce-i drept, sunt urmăriţi penal. Dar având în vedere decizia Curţii de Apel Piteşti una definitivă şi irevocabilă, dacă el n-ar avea imunitate de preşedinte al României, punem pariu că ar fi un penal sadea? O imunitate la care zicea că renunţă – asta se-ntâmpla mai demultişor, cam prin campania electorală prezidenţială din anul cu ghinion 2014! -, dar se simte foarte bine apărat de nesuferita de imunitate!
Şi ce face preşedintele României atunci când nu se-mpiedică în dificila limbă română? Păi ce să facă, taie frunză la câini. Iar dacă e vreun bilanţ se duce acolo, că tare-i place în prezidiu. E filmat, mai dă şi indicaţii proaste. Aşa cum a comis-o la CSM, obligându-i pe amabilele gazde să facă şi ei o sesizare la Curtea Constituţională a României. Că el făcuse una. Nu conta că dacă tot nu e tradusă în limba germană Constituţia României el n-o cunoaşte! Şi-a făcut prostul obicei să nu lipsească de la bilanţurile Parchetului General, al DIICOT, al DNA, al SRI, al ÎCCJ şi al CSM. Cam acesta i traseul pe care l-a învăţat pe de rost. De ce-o face? Nu de alta, dar ca să aibă şi el o activitate. Nu-şi dă seama că se împiedică în propria-i neputinţă. Motiv pentru care o candidatură pentru un al doilea mandat este un vis prea îndepărtat. Şi un vis urât pentru români. Vizite în străinătate nu face, întrucât nu-l invită nimeni. Cu excepţia Angelei Merkel, Cancelarul Germaniei, care avea de vândut nişte muniţie pentru tancuri, România neavând în dotarea Armatei sale tancuri germane. Ca un bonus, a mai cumpărat – ambele, Guvernul Cioloş, adică „Guvernul meu” -, fără ca România să aibă vreun câştig sau vreun export aranjat de întâlnirea Merkel-Iohannis! Joi şi vineri, cum spuneam, îşi va bea cafeaua la Bruxelles. De cum vine va relua traseul care-i place cel mai mult: Bucureşti-Sibiu şi retur. Acum, când citiţi aceste note, Prea Înaltul om de stat al României, mic la suflet şi în cariera sa politicească, se întâlneşte cu alţi şefi de state membre ale Uniunii Europene.
Se pare că a prins niţel curaj şi promite: „Ne dorim o Uniune Europeană unită şi puternică”. Cât de unită este, după Brexit şi după ce Olanda vrea şi ea să iasă din UE, pare o poveste de adormit copiii. Răi şi neascultători. Participă la Consiliul European, de la Bruxelles. Mai promitea, la plecare, că va susţine că nu trebuie: „Să dezvoltă, proiecte care sunt accesibile doar unor membrii şi altora nu. Asta ar însemna o Europă cu două viteze.” Cum el nu citeşte, fiind tare ocupat cu traseul Bucureşti-Sibiu şi retur, nici măcar consilierii nu l-au informat. Chestiunea cu o Uniune Europeană cu mai multe viteze este prevăzută într-un Tratat pe care România l-a semnat. Dacă va vorbi, oricum va vorbi în pustiu. Nu ştim exact dacă are pasiunea vânătorii, precum fostul prim-ministru Adrian Năstase, dar avem impresia că de data aceasta este ca şi cum România ar fi trimis un câine surd la o vânătoare. Una cu 27 de membri!
Ion PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here