Ca la noi, la nimeni – Biserica înaintea Floriilor și a Săptămânii Patimilor!

995

Motto: „Fiecare floare este un suflet care se deschide către natură.”
Gerard de Nerval

Trăim vremuri grele, în care, din pricina Coronavirusului, și a măsurilor luate de autoritățile din România, inclusiv Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a stabilit că liturghiile se țin doar de preoții bisericilor. Iar Sfânta Împărtășanie se acordă de către preoți cu har la domiciliu, aceștia fiind neapărat cu mască și mănuși spre a nu-i infecta pe credincioșii mireni.
Un preot bucureștean, de la Biserica Sfântul Ioan Dintr-o Zi, se exprima că „Biserica nu răspândește moartea!” Ceea ce exprimă că acesta-i motivul pentru care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca liturghiile, vecerniile și Sfântul Maslu să se desfășoare doar în absența credincioșilor mireni spre a nu se răspândi coronavirusul!
Fie-ne permis a nu ne opri asupra greșelilor lumești ale Guvernului LuCOVID, cu anunțurile bizare ale necredinciosului Orban Ludovic cel Rău privind intrarea obligatorie a bugetarilor în șomaj tehnic.
O măsură aiuritoare, știind că polițiștii, jandarmii, pompierii și chiar dascălii sunt bugetari. Iar viața socială nu se poate desfășura fără ei. La fel cum și ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, implicat direct într-o afacere de 12 milioane de euro, cu măștile supraevaluate, ar putea ajunge client al DNA. Dar vorba lui Albert Camus, „Prostia are talentul de a fi insistentă!” Așa că subiectul anchetei poate rămâne pe altă dată.
Ne-a bucurat că toate partidele politice de opoziție și nu numai, cu excepția PNL-ului uzurpator, s-au reunit, miercuri, și este foarte probabil ca, după ce scăpăm de starea de urgență să se depună o Moțiune de cenzură ca să fie scăpată țara de incompetentul Guvern LuCOVID!
Revenind la tema inițială, Pelerinajul de Florii se suspendă anul acesta. Ramurile de salcie sau de finic vor fi binecuvântate în biserică(în sâmbăta lui Lazăr, pe 11 aprilie 2020, când are loc și pomenirea morților), după vecernie sau în Duminica Floriilor, în 12 aprilie, odată cu Intrarea Domnului în Ierusalim) și vor fi distribuite de către voluntari credincioși din parohie care solicită aceasta, purtând măști și mănuși de protecție.
Nouă ne rămâne, ca și credincioșilor catolici ce vor sărbători Învierea Domnului, să rămânem acasă în ascultare, căci va fi bine pentru sufletele credincioșilor. Așa vom da, cu toții, măsura credinței noastre.
În final, să reluăm o minunată urare în versuri:
E sărbătoare de Florii
Cum n-a mai fost vreodată, Căci Cel prezis de profeții, Azi, cât se poate spune
Pe Prințul păcii – poți primi,
NU AMÂNA PE MÂINE!
La mulți ani!, celor ce purtați frumoasele nume de flori și nu numai…!
ION PREDOȘANU

P.S. De luni, intrăm în Săptămâna Patimilor Mântuitorului nostru – Iisus Hristos! (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.