Ca la noi, la nimeni / Birocraţia îndepărtează fondurile europene!

469

Motto: “Putem să învingem, gravitaţia. Nu şi birocraţia.” Werner von Braun

Mărturiseam deunăzi că PSD poate dormi liniştit şi guverna mult şi bine. Mai ales că, principalul partid de opoziţie – Noul PD-L – nu are proiecte, nu are idei şi nu ştie decât să înjure PSD. Asta atunci când nu sunt ocupaţi, mă refer la liderii Noului PD-L, ca în preajma viitorului Congres din iunie, când se terfelesc între ei.
Cred că m-am pripit niţel, căci şi cei de la PSD ştiu să se războiască între ei. La precedentele alegeri erau anunţaţi drept candidaţi la şefia social-democraţilor şi senatorul Şerban Nicolae şi europarlamentarul Cătălin Ivan. La un moment dat, Liviu Dragnea afirma că Ivan n-ar mai fi membru PSD din 2015! Evident, că nu avea dreptate, dar a vrut să se răzbune pe Cătălin Ivan, care recunoscuse că nu l-a votat pe Dragnea. Senatorul Şerban Nicolae, preşedintele Comisiei Juridice a introdus nişte amendamente, votate de colegii lui, care l-au deranjat tare pe Liviu Dragnea, care imediat a cerut sancţionarea fostului contracandidat la şefia partidului. Astăzi!
*
În vreme ce cocoşul Liviu Dragnea se căzneşte să-şi elimine oamenii din partid ce au alte opinii decât el, viaţa reală riscă s-o ia razna. Unii spun că Guvernul Grindeanu nu ar respecta Programul PSD, alţii că încasările la buget sunt departe de cele prognozate şi necesare pentru salarii, pensii şi alocaţii. Oare celor votaţi masiv la alegerile din decembrie le pasă?
România l-a avut Comisar european pentru Agricultură pe Musiu Dacian Julien Cioloş şi s-a ales cu praful de pe tobă. El ajuta Franţa, iar nevastă-sa bălăcărea vinurile româneşti. Evident, în favoarea celor din Franţa! Acum, România deţine un portofoliu şi mai important prin Corina Creţu(PSD), care se zbate să ne deschidă ochii: “Ne aflăm la 0% în ceea ce priveşte fondul de gestionare regională şi fonduri de coeziune”, declară domnia sa, care este Comisar european pentru Politici regionale.
Face deplasări în România prin care încearcă să ajute cât poate. Avertismentul Corinei Creţu sună cam aşa. Anul acesta, 2017, este unul crucial având în vedere că până în prezent România, la jumătatea exerciţiului 2014-2020, se află la o rată de absorbţie de zero la sută a fondului de gestionare regională şi fondului de coeziune.
“Timpul nu are răbdare în privinţa fondurilor europene. Ne aflăm la jumătatea exerciţiului financiar 2007-2014, dar totuşi ne aflăm, în ceea ce priveşte fondul de gestionare regională şi fondul de coeziune la zero la sută. Acest lucru mă îngrijorează”, a declarat Corina Creţu.
Dacă România nu lansează plăţile pentru perioada 2014-2020 va fi foarte greu, anul 2017 fiind crucial din punct de vedere al fondurilor structurale, a mai spus Corina Creţu.
În 2007-2014, România a avut 19 miliarde euro la dispoziţie din care două miliarde euro se vor pierde. Deci se poate spune că 17 miliarde euro au intrat în economia românească. Absorbţia fondurilor europene va fi undeva între 90 şi 91%, dacă nu vor fi făcute mari corecţii financiare. România este singurul stat membru (al Uniunii Europene, desigur) care mai trimite proiecte cu mii de pagini semnate, cu toate că Bruxelles-ul încurajează proiectele în format electronic.
“Noi, în general, nu schimbăm regulile pe parcurs (este vorba de Comisia Europeană, n.m. I.P.). În general, statul naţional adaugă foarte multă birocraţie. Inclusiv domnul prim ministru (Sorin Grindeanu, n.m. I.P.) îmi spunea la prima noastră întâlnire că, în perioada în care a fost preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, primele patru zile le-a pierdut semnând şi parafând mii de pagini, spunându-i-se că aceasta este cerinţa de la Bruxelles. Nu există o cerinţă de la Bruxelles, dimpotrivă. România este singurul stat membru care mai trimite proiecte cu mii de pagini semnate. Sunt proiecte de 6.000 de pagini şi cerinţa autorităţilor naţionale este de a semna şi parafa. Noi, din contră, încercăm să simplificăm procedurile”, a declarat comisarul european Corina Creţu.
Comentariile vă las să le faceţi domniile voastre, stimaţi cititori!
Ion Predoșanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here