Ca la noi, la nimeni – Bilanțul KWJ, mincinos!

366

Avea perfectă dreptate fostul prim ministru Adrian Năstase când afirma, recent, că Parlamentul pare un lux din ce în ce mai inútil. Noi suntem de părere că Paralamentul în sine este un imens lux total inútil. La cât de costisitor a devenit, Parlamentul face boacănă după boacănă.
Și-a aprobat pensiile speciale ale deputaților și senatorilor ce au avut cel puțin un mandat, iar de luni încă 70 de personaje au și ele alte pensii speciale. La aleșii locali – primari, viceprimari și președinți de Consilii Județene – mă refer, în număr de vreo 70 la nivelul întregii țări. Și să reținem că toate acestea se petrec în vreme ce marea majoritate a cetățenilor aceste amărâte țărișoare trăiesc într-o sărăcie lucie.
Mai toți conducătorii României și chiar premierii au năravul de a-și trece în contul lor succese istorice, în timp ce românilor le merge din ce în ce mai prost, iar instituțiile de forță îi strâng cu ușa parcă mai abitir sau, mă rog, cel puțin la fel ca în anii trecuți.
Exact pe 21 decembrie, președintele Klaus Iohannis s-a gândit s-o mai pună de-un bilanț. Aici nu diferă cu nimic față de predecesorii săi. La un an de la preluarea mandatului s-a lăudat că a schimbat o serie întreagă de lucruri, de situații, de legi. Așa cel puțin pretinde el, dar înafară de guvern, pe care nu l-a schimbat în mod democratic, ci cu intensă susținere din exterior. Motto-ul de mai sus este elocvent și l-am citat din cartea Guvernarea din umbră, scrisă de Jim Marrs, a cărei traducere în limba română e din 2009.
Cel care se lăuda cu “un altfel de a face politică” nu s-ar putea zice că a schimbat ceva. A schimbat Klaus Iohannis ceva din felul în care Traian Băsescu a făcut din SRI o putere semi sau chiar ocultă? S-a implicat Iohannis în vreun fel în acțiunile binomului SRI-DNA în actul de Justiție? Nu!
Și totuși, președintele Klaus Iohannis a făcut ceva de care era cât pe-aci să uit. A ridicat la 2% din PIB contribuția pentru Armată, inițiativă cu care Iohannis s-a întors din vacanța avută cu Prima Doamnă Carmen în Florida. Nu s-a amestecat în cazuri de încălcare gravă a Justiției: cum ar fi Cazul Mariana Rarinca; Livia Stanciu, abuziva președintă a ÎCCJ; declarația generalului SRI Horațiu Dumbravă, vizavi de câmpul tactic al SRI în Justiție și nici în altele.
După recentul bilanț mincinos, când de fapt a sărbătorit o lună de zile de la instalarea “Guvernului meu”, suntem curioși cu ce altă inițiativă va veni după noua vacanță de sărbători, bineînțeles, tot în SUA. De unde-și primește ordinele!
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.