Ca la noi, la nimeni – Banii de pensii lipsesc, Cîțu minte că ei există!

685
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Cine spune minciuni este ca și cel care fură.” – Proverb românesc

Mare tărăboi iscat de anunțul ex-ministresei Muncii, azi încă interimar, iar după investirea Guvernului Ciucă devenită trista amintire Raluca Turcan, cum că după 26 noiembrie nu mai sunt bani de pensii.
Raluca Turcan afirma că nu mai sunt bani de pensii pentru luna decembrie, dar nici pentru alocațiile de stat pentru copii și chiar suficienți bani pentru salariile unor cadre medicale, care au trudit din greu cu pandemia COVID-19.
TURCAN, RĂMASĂ FĂRĂ „COLEDZI!” Mulți au pus la îndoială spusele Ralucăi Turcan, deși acestea sunt reale. Rămâne de neînțeles de ce nu a anunțat public acest fapt grav mai devreme, adică de ce a așteptat până a văzut că-și pierde postul de ministru al Muncii? Însăși adresele trimise de ea către ministrul interimar al Finanțelor Publice, Dan Vîlceanu, prin care solicita suplimentarea sumelor necesare achitării la timp a pensiilor și a alocațiilor pentru copii sunt datate 18 noiembrie 2021!
Cică l-ar fi anunțat de lipsa banilor și pe prim-ministrul interimar Florin Cîțu, dar acest lucru nu este sigur. La fel cum nesigură și chiar mincinoasă este declarația de marți a prim-ministrului interimar, Florin Vasilică Cîțu, cum că „sunt bani de pensii”. Atacat virulent de Raluca Turcan, Florin Cîțu a dat-o la-ntors și o acuză pe Raluca Turcan că „de ce n-a anunțat în ședința de Birou Politic Național al PNL”.
BANII PENTRU PENSII, LA RECTIFICAREA BUGETARĂ. Aflat în studioul unei televiziuni, luni seara, ministrul desemnat de Partidul Social Democrat pentru portofoliul de la Muncă, profesionistul Marius Budăi, a declarat că nu are cunoștință de așa ceva, deși domnia sa avertizase de mai multă vreme că se va ajunge în această situație. Cu calm, Marius Budăi a acuzat-o pe Raluca Turcan că nu avea dreptul să creeze panică printre pensionarii care abia-și duc traiul de la o lună la alta.
În plus, dacă joi va fi investit în Parlament Guvernul Ciucă, vineri sau cel târziu luni se va putea face o rectificare bugetară și pensiile vor putea fi achitate la timp. Nu ne-am grăbit să comentăm componența Guvernului Ciucă, întrucât marți încă s-a mai schimbat titularul propus de Partidul Social Democrat la ministerul Economiei, iar vice-premierul din partea social-democraților nu va fi Sorin Grindeanu – titularul de la ministerul Transporturilor -, ci o altă persoană, pe care încă nu o știm la ora când redactăm aceste simple note.
CIOLACU – ALES ȘEF LA CAMERĂ, IAR CÎȚU LA SENAT. Tot marți, au mai fost aleși Marcel Ciolacu, liderul PSD, drept Președinte al Camerei Deputaților, și Florin Cîțu (PNL) – Președinte al Senatului, ultimul înlocuind-o pe revocata Anca Dragu (USR).
ION PREDOȘANU

P.S. Victorie pentru Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR, la CCR. NU a fost colaborator al Securității! (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here