Ca la noi, la nimeni – Anchetă cu indicii rezonabile și tergiversări!

319
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Cei care au privilegiul de a ști au datoria de a acționa.”
Albert Einstein

Pe lângă incapacitatea condamnabilă a Serviciului de Telecomunicații Speciale(STS), condus la acea vreme, adică pe 25 iulie – data la care a dispărut minora Alexandra Măceșanu, de numai 15 ani, care-a sunat de cinci ori la serviciul de urgență 112, fără a fi reperată corect de incapabilii de la STS.
Cei conduși de directorul STS sibian Vasilca, propus de Preș. Klaus Werner Iohannis și aprobat la grămadă în CSAT, mai sunt vinovați procurorii DIICOT Craiova, procurorul de caz – caracaleanul Cristian Ovidiu Popescu, polițiști cu rang mai mic ori mai înalt și chiar societatea civilă care n-a intervenit la timp.
Nu-i rău să amintim ce a descoperit Mugur Ciuvică, președintele Grupului de Investigații Politice. „Procurorul care a așteptat să se facă dimineață pentru a permite polițiștilor să intre în Casa criminalului din Caracal (un fel de Casa Ororilor din Caracal, a presupusului răpitor, violator și posibil criminal al micuței Alexandra Măceșan, de numai 15 ani) a fost lăudat de Kovesi pentru merite „deosebite” și „eforturile depuse în realizarea actului de justiție”. Deși legea îl obliga să intervină imediat, procurorul Cristian Ovidiu Popescu i-a ținut pe polițiști în fața casei criminalului până s-a făcut dimineață! În iulie 2010, același procuror Popescu era evidențiat de șefa sa, Laura Codruța Kovesi, la acea vreme procuror general al României. Cu acest prilej, Kovesi îi mulțumește pentru „devotament și dăruire” și pentru „timpul dedicat profesiei, cu toate privațiunile pe care le implică”, a scris Grupul de Investigații Politice, condus de președintele Mugur Ciuvică în această descoperire incredibilă.
De reținut că, procurorul de caz Cristian Ovidiu Popescu s-a făcut remarcat în grupul #rezist, făcând naveta Caracal-București și retur, apoi ca semnatar al diverselor documente de protest ale „justiției independente” contra autorităților.
El este cercetat acum disciplinar de Inspecția judiciară, care de miercuri i-a cerut suspendarea din funcție! El a acționat în cazul Caracal ca o frână, „ținându-i de șase” infractorului Gheorghe Dincă, fost Râmaru! Oricum, el locuia în vecinătatea casei lui Gheorghe Dincă și era prieten cu acesta.
Ziua de miercuri a fost încărcată. Presupusul asasin a fost dus la o expertiză psihiatrică, motiv din pricina căruia cercetarea la domiciliul său a fost întreruptă. Temporar. De reținut că, sora vitregă a lui Gheorghe Dincă nu crede că fratele său vitreg a ucis-o pe Alexandra și că acesta făcea parte dintr-un grup mai mare ce se ocupa cu trafic de minore. Și că fratele său ,,se sacrifică spre a-i scăpa pe ceilalți”.
Nici unchiul Alexandrei, Alexandru Cumpănașu, președintele alianței pentru Modernizarea României, la fel ca și părinții acesteia nu cred că Alexandra nu este în viață. Din păcate, prea târziu s-a dat consemn la frontierele României spre a nu fi lăsată să iasă din țară. Dacă este în viață și s-ar încerca așa ceva.
De amintit că nici reputatul specialist și fost director al IML București, Dr. Vladimir Beliș, nu crede că Alexandra ar fi decedată. El susține că în butoiul din curtea criminalului nu se putea face incinerarea trupului fetei, întrucât pentru așa ceva ar fi nevoie de o temperatură de 1400 de grade Celsius!
Procurorul șef al DIICOT, Felix Bănilă, a ținut o conferință de presă cuprinzătoare în care-a răspuns tuturor întrebărilor, mai puțin la cele tehnice și cele care ar fi deconspirat mersul anchetei. Se iau în calcul toate variantele, inclusiv că dispărutele Luiza și Alexandra ar fi în viață. În plus, sunt cercetați și operatorii STS, dar și polițiștii care nu și-au făcut datoria, deși legea le permitea să intre peste criminal și fără mandat de la judecător.
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here