Ca la noi, la nimeni – ALDE se crede o nucă tare?!

751
SANYO DIGITAL CAMERA

Încă de săptămâna trecută, Varujan Vosganian, vicepreședinte al ALDE și purtător de cuvânt al partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu, a amenințat că în săptămâna în care ne aflăm ALDE se va retrage de la guvernare. Chiar dacă și la finalul săptămânii trecute au avut loc întâlniri la vârful coaliției de guvernare PSD-ALDE încă nu s-a ajuns la un consens.
La început, deputatul Varujan Vosganian lega ieșirea ALDE de la guvernare de niște neînțelegeri privind rectificarea bugetară, care până la urmă s-a adoptat în ședința de Guvern de luni. Una înaintea căreia primul ministru al României a anunțat că „Ministerul Educației va avea fonduri mai mari cu 42% față de 2018”. În vreme ce la Sănătate fondurile rămân neschimbate, adică fără a fi micșorate așa cum pretindeau liderii ALDE.
Scriu acest comentariu cu mult înainte de ora 17,00, când era programată să înceapă ședința Comitetului Executiv Național al PSD la care urma să se discute și posibilitatea ca ALDE să se retragă din Guvernul Dăncilă.
Totuși, plecarea ALDE de la guvernare rămâne o amenințare serioasă, dar nu atât pentru Viorica Dăncilă, cât mai ales pentru oamenii lui Tăriceanu. Dincolo de retorica de partid – spunea Val Vâlcu, Senior Editor la DCNews -, de frustrări sau de ambiții ale unor lideri ce se poate petrece dacă ALDE duce până la capăt amenințarea că săptămâna aceasta iese din Guvern?
Fără să existe o comunicare serioasă, au apărut mai multe știri ce s-au dovedit a nu fi reale. Prima ar fi aceea că liderul Pro România ar fi solicitat 9 (nouă!) posturi de miniștrii, iar ALDE numai 4 (patru!). O altă variantă dădea o solicitare a președintelui ALDE de 8 (opt!) posturi: patru pentru ALDE și patru pentru pro România.
Fără a avea vreo simpatie pentru ex-prim ministrul Mihai Tudose, totuși, trebuie să amintesc că înaintea ședinței social-democraților a postat un mesaj-scrisoare pe pagina de Facebook a domniei sale, intitulată „Dragă CEx, vezi cu ALDE ce faci”. Reamintesc că Mihai Tudose este vicepreședinte al Pro România și a scris, între altele următoarea susținere. Cum că ”El exclude intrarea la guvernare și afirmă că ALDE nu e pețitoarea Pro România”.
Practic, ALDE mizează pe o singură carte: Tăriceanu – președinte. Dar ce te faci, în acest caz, dacă nu toate organizațiile îl urmează pe Tăriceanu? Sau dacă vreo câțiva dintre miniștrii ALDE vor rămâne în Guvern?
Pe de altă parte, revenirea ALDE într-un viitor guvern, într-o formulă având susținerea Noului PNL, Pro România și eventual a UDMR-ului nu ar fi o mișcare nu tocmai înțeleaptă a liberalilor, pentru că l-ar pune în pericol pe Klaus Iohannis.
O variantă ar fi ca Viorica Dăncilă să poată ajunge în turul doi fără sprijinul, ba chiar împotriva unui candidat ALDE-Pro România. Până una-alta, ALDE și Pro România au obținut la alegerile europarlamentare împreună 11%, iar PSD are 22%. Turul unu este unul în care contează forța partidului, nu neapărat candidatul. Ca să crească în teritoriu, ar fi nevoie rapid și semnificativ sporirea forțelor organizațiilor locale ale Pro România și ALDE. De la PASD la Pro România mai trece câte un parlamentar, dar nu poate fi vorba despre un șuvoi capabil de ruperea digurilor. Oricum, migrația este limitată. Cât de rău ar merge un partid de 22% tot mai poate urca mult pe liste, față de un partid de 4% și altul de 7%. Cu alte cuvinte, în turul doi fără ALDE, dezastrul este complet.
Și în anul 2020, la locale și la alegerile parlamentare s-ar pune problema de ce mai trebuie ALDE? Adică, ALDE riscă să dispară.
Dacă Tăriceanu ajunge în turul doi, împotriva PSD cu Viorica Dăncilă președinte, ceea ce este greu de crezut, atunci abia se va putea vorbi de revigorarea ALDE. Desigur, nu este exclus ca în turul doi să ajungă deputatul Liviu Pleșoianu sau Mădălina Baroncea, dar dacă judecăm la rece, printr-un calcul pur matematic și electoral, nu prea este cazul să se pună șampania la rece în sediul ALDE!
Alianța Ponta-Tăriceanu ar lua voturile PSD suficient încât Viorica Dăncilă să nu intre în turul doi, ceea ce ar face praf Stânga, pierzând și guvernarea, nu numai șansa la președinție.
Ca o concluzie, există două scenarii în care ALDE pierde ieșind de la guvernare și unul singur, ipotetic, de câștig!
Cine va avea succes? Eu înclin să cred că mai degrabă PSD și Viorica Dăncilă!
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here