Ca la noi, la nimeni – Albastru în cerul gurii şi boala limbii albastre

643

Cu siguranţă, afirmaţiile din titlul acestor rânduri sunt fiecare tot atât de adevărate şi de reale ca alternanţa dintre zi şi noapte. Pe la mine, la ţară, în Peştişanii mei, unde m-am născut, oamenii răi de gură sunt numiţi ca avînd albastru în cerul gurii. Chestiune valabilă şi pentru vreo câţiva dintre cei 14 candidaţi la alegerile prezidenţiale din 2 şi 16 noiembrie, anul acesta. Vom încerca să revenim asupra acestui subiect, evident fără a reproduce vorbele grele şi rele ale unora dintre candidaţii ce râvnesc la funcţia de preşedinte al României. Mai puţini fiind aceia care, efectiv, şi-au propus să fie aleşii neamului, cărora să le dedice din toată inima capacităţile lor profesionale, intelectuale şi, cu deosebire, să facă din politica externă a României una capabilă să ne aducă importante ţări prietene şi avantaje economice. Despre boala limbii albastre nu ştiam prea multe până mai ieri. Am venit spre Amarul Târg de pe Jii adus de minunatul conducător auto Florin, de loc din Dragăgoieştii Brădicenilor. La intersecţia şoselei Peştişani-Târgu-Jiu cu Frânceştii, a mai urcat un om. Drag celor două femei, din spatele meu şi al şoferului, căruia în glumă una dintre doamne i-a aruncat o vorbă: “Dacă ştiam că eşti tu, nici nu-ţi deschideam uşa!”
A fost o vorbă de clacă, din moment ce au început să tăifăsuiască, de una de alta, ca nişte vechi prieteni. Şi doamna respectivă fiind tot din Brădiceni. Cu necaz în glas, la întrebarea ce mai faci, omul nostru cu pălărie de cioban s-a destăinuit. Avusese 40 de oi cu boala limbii albastre. Deşi pe una a tratat-o de şapte ori, ei bine dar mai degrabă rău!, n-a izbutit s-o salveze. Din 40 de oi bolnave abia a reuşit să scape, cu viaţă, o oaie. Vă daţi seama ce pierderi a avut necăjitul baci. Ca orice neştiutor, m-am băgat şi eu în vorbă. Aflând, astfel, că nişte nenorociţi de ţînţari înţeapă şi înveninează oile ba pe buze, b ape uger. Limba le devine albastră, iar toxicitatea căpătată în urma bolii le face imposibil de consumat. Aşa că, omul nostru le-a sacrificat pe cele 39 dintre oile sale şi le-a îngropat. Cazul n-a fost singular. Altuia i-au murit de boala limbii albastre şase oi, iar la alt vecin au murit numai patru.  Dacă mai adaug că şi pe la Hobiţa au murit de boala limbii albastre şi vaci şi oi, ne dăm seama câte pagube au avut bieţii ţărani. Iar Direcţia Sanitar Veterinară a judeţului Gorj habar nu are, că prin dispariţia dispensarelor veterinare – cazul din Brădiceni nefiind singular – pierderile în domeniul creşterii oilor şi vacilor vor fi cu greu oprite.
Rămâne de admirat, revenind la lumea politichiei, tactica primului ministru, Victor Ponta, candidatul la alegerile prezidenţiale al coaliţiei de guvernare PSD-UNPR-PC de a nu-şi răci gura de pomană cu replica la criticile ce i se aduc de ceilalţi candidaţi. Mă refer, bineînţeles, la aceia care au albastru în cerul gurii.
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here