Ca la noi, la nimeni – Ajutând Ucraina, ajutăm România!

844
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Nefericirea oamenilor vine din ușurința cu care se lasă păcăliți” – Tudor Arghezi

Războiul Armatei Roșii a Federației Ruse, condusă de diktatorul și „criminalul de război” Vladimir Putin, împotriva statului independent și suveran vecin, Ucraina, este departe de a se încheia. Și marți au continuat așa-zisele negocieri între delegațiile Ucrainei și Rusiei dar, la ora când aștern aceste simple note cernite, nu se anunțaseră rezultatele la care ar fi ajuns. Cu acceptul președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, la convorbiri a fost admis și oligarhul Roman Abramovici, născut pe teritoriul ucrainean, dar care este în relații foarte bune cu Micul Stalin de la Kremlin – Țarul Putin.
NEGOCIERI ÎNDOIELNICE! Roman Abramovici nu face parte din delegația rusă, dar este prezent la discuții. Abramovici a făcut mai multe zboruri între Istanbul, locul unde mediatorul Recep Erdogan, președintele Turciei a propus să aibă loc negocierile, Kiev și Moscova. La un moment dat, Roman Abramovici a transmis un bilețel cu propunerile de pace admise de Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, către Țarul Putin. Care, nici mai mult nici mai puțin, a dat un răspuns sinistru: „O să-i distrug!”
Numai că, Armata Roșie a Federației Ruse este departe cu mult de așa ceva. Întreg Occidentul – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Uniunea Europeană, cu toate țările sale membre, mai puțin Ungaria slugă a Moscovei – susține cu armament și ajutoare umanitare eroica Ucraină.
PIERDERI GRELE ȘI PENTRU RUSIA. Forțele Armate Ruse înregistrează, în continuare, pierderi grele în Ucraina, deoarece militarii ucraineni distrug zilnic tancurile și transpoortoarele blindate ale invadatorilor. Astfel, soldații ucraineni au arătat cât de eficiente sunt sistemele britanice de rachete antitanc NLAW împotriva tancurilor rusești. Așa că, militarii ucraineni se declară mulțumiți: Tancul rusesc T-80 nu rezistă unei lovituri cu sistemul britanic NLAW.
DISCUȚIE TELEFONICĂ IOHANNIS-ZELENSKI. Fără a fi primul dialog Iohannis-Zelenski, marți s-a produs o nouă convorbire telefonică între președintele României, Klaus Werner Iohannis, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
„Am discutat cu președintele Volodimir Zelenski despre situația critică (prin care trece Ucraina, n.m. I.P.). România va continua să aibă grijă de fiecare cetățean ucrainean care ajunge în țara noastră. Peste 125 de camioane cu ajutoare, ambulanțe și generatoare din România au ajuns în Ucraina prin hub-ul umanitar din Suceava”, a scris Klaus Iohannis pe pagina sa de Twitter.
Reamintim că România gestionează hub-ul de la Vama Suceava, unde sunt strânse ajutoare venite din Occident, cum spuneam, de la țările membre ale Uniunii Europene, cu excepția Ungariei aservită Kremlinului, din Statele Unite și de la toți aceia care vor să facă gesturi umanitare pentru armata și populație civilă a Ucrainei greu încercată de acest război.
ION PREDOȘANU

P.S. APĂRÂND UCRAINA, MILITARII ȘI CIVILII UCRAINENI APĂRĂ LUMEA LIBERĂ! Este drept și corect, din punct de vedere umanitar, ca România – alături de toate celelalte țări din lumea civilizată – să sprijine Ucraina. În felul acesta, vom avea certitudinea că nu ne vom trezi la graniță cu invadatorii ce vor să cucerească Europa. Iar românii își vorm putea vedea, astfel, de viața lor. (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here