Ca la noi, la nimeni – Aflarea în treabă

369

Nişte gorjeni ce l-au susţinut pe ex-preşedintele Traian Băsescu fără să merite laudele lor şi mă refer la târgujianul Laurenţiu Ciocăzanu, dar mai ales la brădiceneanul Grigore Cartianu s-au grăbit să scrie şi să scoată împreună o carte – Miracol de noiembrie – în care-l perie niţel pe preşedintele Klaus Iohannis. Ca să se dea bine cu actualul jupân de la Palatul din Dealul Cotrocenilor. Treaba lor. La fel face şi Luluţa Kovesi. Cu exces de zel.
Aparent, domnul preşedinte Klaus Iohannis vrea să pară distanţat de cetăţeanul Traian Băsescu, deşi nu-i prea reuşeşte intenţia. Acela care a promis o Românie a lucrului bine făcut, deocamdată, nu convinge şi nu excelează în nimic. Poate doar prin prezenţa sa permanentă pe Facebook.
În rest, preşedintele Klaus Iohannis se ghidează după principiul tace şi nu face. El tace mai interesant decât se ceartă toţi politicienii, circarii de pe la televiziuni ce pretind că ei sunt Realitatea şi “alţi colivari la un loc”, cum zice scriitorul şi publicistul Răzvan Ioan Boanchiş. Care mai susţine că: “E uşor să te cerţi, e greu să laşi fraierii în suspans.”
Şi totuşi, a mai bifat o consultare a partidelor parlamentare cu care-a discutat nişte proiecte de legi pe care Parlamentul ar fi trebuit să le dezbată şi să le voteze până acum. Dacă n-ar fi ocupat cu deplasările aleşilor în străinătate, cu concediile sau vacanţele cam dese ori cu proiectul unei Legi speciale a lor şi numai a lor, cu care se umblă pe şestache prin sălile şi holurile Parlamentului, fiind avizat şi de Guvernul Ponta, dar şi semnat de putere ca şi de opoziţie!
În rest, consultările au fost un bun prilej pentru ca social-democraţii şi pretinşii liberali să se ducă cu pâra la Cotroceni. Restul e poveste de adormit copiii.
Flatat de faptul că prima sa carte “Pas cu pas” a atins un tiraj de 130.000 de exemplare, nevândute toate, în care autorul Klaus Iohannis îşi expune “succesurile” ca primar al fostei capitale europene Sibiu, niscaiva interviuri şi perioada dinaintea campaniei electorale prezidenţiale, omul s-a decis să mai scrie măcar una. Dac-o fi scrisă şi prima de el sau de negrişori.
Mă rog, adeptul sloganului pas cu pas este acuzat că nu-i el autorul cărţii şi că aceasta ar fi un colaj montat de către colectivul redacţional al revistei Observatorul Cultural. Editura Curtea Veche va lansa anul acesta o nouă carte marcă înregistrată Klaus Iohannis, la viitorul târg BookFest, având titlul “Primul pas”. Sper să se oprească aici dacă vrea ca electoratul să nu-şi piardă încrederea în preşedintele României.
În fond, un preşedinte poate avea şi alte treburi. Nu-i aşa?
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here