Ca la noi, la nimeni – A treia țeapă! – Și tot din partea Ucrainei

600
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Cel mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de a privi în față și-a recunoaște adevărul. El e crud, acest adevăr, dar numai el folosește.”Mihai Eminescu

Războiul din Ucraina ori Summitul București (B9) de la Varșovia sunt, desigur, foarte importante, dar acestea nu trebuie, în niciun fel, să ne orbească atât de mult încât să nu vedem ce se întâmplă în jurul nostru și cum crește în intensitate Scandalul privind Canalul Bâstroe, provocat de nimeni alta decât țara pe care o ajutăm umanitar și financiar – Ucraina.
Ucraina, prin președintele ei – Volodimir Zelenski, ne-a mai păcălit de câteva ori, profitând de slăbiciunile startului încă numit România, „stat eșuat” cum l-a descris însuși Preș. Kloaus Werner Iohannis, care s-a culcat pe o ureche crezând că apartenența la NATO și la Uniunea Europeană sunt suficiente, iar noi, România și românii, nu mai trebuie să ne vedem propriile interese. Se știa că Parlamentul Ucrainei – Rada Supremă – are în dezbatere o Lege a minorităților naționale total defavorabilă ucrainenilor de origine română, cărora li se interzicea accesul în școli cu predare în limba română. Legea a fost aprobată în Rada Supremă, iar Preș. Klaus Werner Iohannis nu l-a sunat pe omologul său ucrainean decât după promulgarea Legii minorităților. Una dezastruoasă pentru românii din Ucraina. În această vreme, România i-a primit cu căldură și cu toate cele necesare – cazare, hrană, locuri de muncă și școli în limba ucraineană – pe refugiații din Ucraina. Ne-am luat o țeapă!
PE CINE NU LAȘI SĂ MOARĂ, NU TE LASĂ SĂ TRĂIEȘTI. Le-am sărit în ajutor să-și vândă cerealele și le-am creat facilități – ba o cale ferată cu ecartament larg, i-am scutit de taxe deși nu fac parte din Uniunea Europeană – și, în loc ca acele cereale să fie transportate prin portul Constanța, în țările din Nordul Africii, ele s-au vândut la prețuri mici în țara noastră, băgâncu-i în faliment pe fermierii români. Aceasta e a doua mare țeapă!
SCANDALUL BÎSTROE. Ucrainenii au vrut să lărgească și să adâncească brațul Bâstroe, iar în 2004 lucrările s-au oprit, România având câștig de cauză la Haga, întrucât Ucraina nu respecta tratatele internaționale. Numai că, de prin anul 2020, tupeiștii din Ucraina s-au apucat iarăși de lărgit și adâncit Canalul Bîstroe. Fără să anunțe partea română și fără să aibă, implicit, acordul României.
Cearta ca la ușa portului Sulina, între România și Ucraina, continuă. Lăsându-i în pace și nederanjându-i cu nimic, ucrainenii și-au văzut de treburile lor ilegale. Dacă nu i-am oprit la timp, acum le va fi mult mai greu lui Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, lui Bogdan Aurescu, ministru de Externe și prim-ministrului României, Nicolae Ciucă, să rezolve situația alarmantă de la Canalul Bîstroe. Cei trei demnitari pomeniți mai sus pot deveni eroii care salvează Delta Dunării, aflată în mare pericol, chiar de dispariție a Rezervației Naturale Biosfera Delta Dunării.
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, este cunoscut drept eroul care a câștigat procesul de la Haga, în 2004, dar risca, acum câteva zile să piardă Delta Dunării.
SFIDAREA UCRAINEI. Adâncimea Canalului Bîstroe a ajuns, de la 3,9, la 6,5 metri, ceea ce ar putea duce fie la inundarea terenurilor din Delta Dunării, fie la scăderea nivelului apei și secarea întregii suprafețe.
MAE român l-a convocat la sediul său pe Ambasadorul Ucrainei, care nu recunoaște nimic din lucrările de dragare. Numai că, Ministerul Infrastructurii de la Kiev a recunoscut adâncirea Canalului Bîstroe, care a devenit navigabil pentru nave maritime și a anunțat antreprenorii că pot să circule pe acolo.
În vremea aceasta, apa pe Canalul Sulina, singurul navigabil acceptat de forurile internaționale, a scăzut cu 70 de centimetri, iar vegetația din Delta Dunării începe să se usuce din picioare. Inclusiv pădurea Letea.
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here