Anul care trece şi încă se petrece, adică anul 2015 s-a potrivit să fie unul dintre cei mai călduroşi din ultima sută de ani şi ceva. Mai călduroşi? Da, şi ne-am lămurit că fuse şi mai secetos. Odată cu globalizarea veni creşterea temperaturilor pe tot globul pământesc, başca alte rele. Dar şi, cum spuneam, dintre cei mai secetoşi ani. Cel puţin la noi, în România. Din grânarul Europei între cele două războaie mondiale, ţara noastră deveni după Marea Învălmăşeală din decembrie ’89, o mare piaţă de desfacere şi mare importator de produse agricole. Cum n-a fost niciodată.
Las la o parte că nevolnicii conducători aburcaţi la putere imediat după 1990, mă refer la preşedintele Ion Iliescu şi la prim ministrul Petre Roman, amândoi neromâni, dar pământeni, au distrus nu numai industria, ci şi agricultura. Ca să le facă pe plac partidelor istorice, dar şi străinătăţii, formele de agricultură anterioare fură distruse din temelii. Şi astfel, IAS-urile, CAP-urile şi AGROMEC-urile s-au desfiinţat spre a se trece iar, după 50 de ani, la proprietatea privată.
Mai cu scaun la cap şi mult mai patrioţi, noii conducători din fosta Cehoslovacie, Ungaria şi Bulgaria nu le-au desfiinţat pe suratele formelor de muncă în colectivă de pe la ei, ci le-au transformat în societăţi pe acţiuni. Aşa că, agricultura cehă, slovacă, ungurească ori bulgară produce şi mai mult ca înainte. Başca faptul că, la noi, jaful a distrus nu doar formele de organizare, dar a făcut dispărute şi bunurile acestora. Cu totul. Nu doar sediile. Iar de unde existau irigaţii mai pe tot cuprinsul ţării, în România s-au furat şi ţevile ori motopompele sistemelor de irigaţii.
Trecând, mai anii trecuţi, prin Bulgaria terenurile arabile erau muncite în totalitate, aşa cum văzusem prin ’91 şi ’93 că se lucrau prin Ungaria. Pe la noi, există destule pârloage şi se face, mai peste tot, o agricultură de subzistenţă. O lege proastă le-a mai permis străinilor să cumpere terenuri arabile, încât cea mai mare suprafaţă din terenurile arabile nu mai aparţine cetăţenilor României. Nu-i de mirare că, în multe situaţii de acest fel, nici străinii nu sunt interesaţi să muncească pământurile ce în acte sunt ale lor. Destui dintre noii stăpâni iau solul cel mai hrănitor, de 20-30 de centimetri, şi-l transportă în ţările lor.
La votarea unui proiect de lege ce dorea să se aloce fonduri pentru construirea unui sistem naţional de irigaţii începând cu nişte prevederi din Bugetul pe anul 2016, ce să vezi, partidele parlamentare – PNL, PSD, UNPR şi UDMR – au respins ideea. Cu seceta din 2015 ne vom mai întâlni. Dar cui să-i pese? Pretinşilor tehnocraţi din Guvernul Cioloş nici atâta. Ei se vor spăla pe mâini ca Pilat din Pont, iar după un an de mandat pleacă de unde-au venit şi ne lasă. Tot cu buza umflată.
Păcăleala cea mai mare au înghiţit-o PNL şi, mai ales, PSD cu privire la introducerea salariului minim pe economie de 1.200 de lei, începând cu 1 ianuarie 2016. Cum au făcut, cum n-au făcut pretinşii tehnocraţi salariul minim rămâne tot la 1.050 de lei. Cum a fost. În vreme ce avem cel mai mic salariu minim pe economie dintre toate ţările membre ale Uniunii Europene. O creştere s-ar fi impus, ceea ce ar fi însemnat că forţa de muncă ar fi fost plătită mai aproape de eforturile depuse, de competenţa ei şi de profesionalismul cetăţenilor din România. S-ar fi creat un climat de competitivitate şi, poate, românii n-ar mai fi fost forţaţi să ia calea străinătăţii.
Cum să creşti preţurile la nivelul Uniunii Europene, când nivelul salariilor este cel mai mic. Bag mâna-n foc că, în maximum o jumătate de an, datorită accizelor, a taxelor şi impozitelor ce vor creşte nivelul de trai va scădea dramatic. Şi, cu toate că-i an electoral, 2016 va aduce nu doar un vânt uscat prin buzunarele cetăţenilor României, ci poate chiar un crivăţ!
ION PREDOŞANU
