Ca la noi, la nimeni – 11 zile de război groaznic, al Rusiei contra Ucrainei!

722
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Dacă banii și puterea ne fac aroganți, boala și moartea ne vor arăta că nu suntem nimic pe pământ”Mahatma Ghandi

În vreme ce trupele invadatoare ale Federației Ruse fac numeroase victime omenești în războiul declanșat de Vladimir Putin, Micul Stalin de la Kremlin, despre care se zice că ar fi cel mai bogat om din lume și care, cel puțin deocamdată, nu ascultă chiar de nimeni, eroica armată ucraineană – luată pe nepregătite – luptă eroic contra invadatorilor, ajutată de civili, într-un spirit de unitate de-a dreptul senzațional.
ORAȘELE MARI ÎNCĂ NECUCERITE! Ucraina încă rezistă și după 11 zile de bombardamente groaznice, fără ca vreunul dintre cele zece mari orașe importante ale sale să fie ocupat de vrăjmași. Harkovul a fost cel mai cumplit bombardat, fiind principalul centru industrial al Ucrainei, dar și cel care are un număr impresionant de universități – 20!
Chiar dacă multe aeroporturi ale Ucrainei au fost bombardate cu rachete și obuze de inamicul extrem de modern înarmat, dar condus după o proastă strategie, artileria antiaeriană ucraineană a doborât multe avioane și elicoptere rusești. Victime au fost și sunt de ambele părți. Rușii nu știu pentru ce luptă, iar ucrainenii au mobilizat toți bărbații între 18 și 60 de ani, doar că nu au suficiente arme. Este remarcabil sprijinul internațional la nivel declarativ, numai că Ucrainei îi lipsește armamentul pe care încă îl așteaptă. Ca să poată rezista în continuare, să-și apere țara dar și pacea Europei.
Conform negocierilor dintre cele două delegații ale Ucrainei și Rusiei, se ajunsese la un acord dătător de speranțe pentru salvarea civililor nevinovați. Duminică urma ca armata Federației Ruse să înceteze focul în Mariupol, spre a fi evacuați civilii. Numai că rușii au respectat prevederile acordului numai pentru o oră, după care au reluat bombardamentele asupra civililor cu mâinile goale.
SEMNE BUNE. După aproape trei ore de discuții cu Vladimir Putin, Premierul Israelului, Naftani Bennett, a mers la Berlin pentru a dialoga cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, în cadrul eforturilor diplomatice coordonate cu Statele Unite ale Americii, Germania și Franța.
Asta, după ce Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut Guvernului israelian, la începutul conflictului militar, să medieze eventuale negocieri de pace între Ucraina și Rusia, după cum transmite MEDIAFAX.
CRIME ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII. La solicitarea Președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, Tribunalul Internațional de la Haga a admis cererea de anchetare a Federației Ruse și a Președintelui Vladimir Putin pentru crime împotriva umanității. Nu doar că au fost bombardate blocuri de locuințe dar, în furia lor oarbă, militarii Federației Ruse au distrus spitale, școli și grădinițe. Dar nu numai Putin se face vinovat de crime împotriva umanității, ci și Generalul Șoigu, ministrul Apărării al Federației Ruse și chiar ministrul de Externe, diplomatul de carieră Serghei Lavrov, prin deciziile și declarațiile lor.
ION PREDOȘANU

P.S. Duminică, la Chișinău, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a primit pe secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, șeful Departamentului de stat – Antony Blinken și au suținut împreună declarații de presă. Antony Blinken a anunțat că SUA sprijină Republica Moldova – țară amenințată de războiul aflat la granițele sale – în eforturile sale, iar președintele Joe Biden a promis că va înainta Congresului american un ajutor de 2,75 miliarde de dolari pentru Republica Moldova. Tot ieri, vizita în România a Kamalei Haris, vicepreședinte al Statelor Unite ale Americii, a fost confirmată oficial (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.