Buzărnescu se gândește la retragere dacă vine acasă cu o medalie olimpică

1005

Mihaela Buzărnescu (33 de ani) a fost acceptată pe lista calificaților la Jocurile Olimpice de la Tokyo şi va fi singura reprezentantă a României pe tablourile de simplu la tenis.
Înainte să plece în Japonia, Buzărnescu s-a declarat onorată că are posibilitatea să-şi reprezinte ţara la o astfel de competiţie. Mai în glumă, mai în serios, ,,Miki” a spus că s-ar retrage liniștită cu o medalie în palmares. ,,Sunt atât de mândră şi onorată că reprezint România şi sper să joc bine pentru că în ultima vreme joc mai bine şi mă simt mai bine şi sper să vină nişte meciuri bune. Aş fi plătit eu ca să fiu acolo pentru că îmi doresc enorm acest lucru şi mă bucur că s-a realizat. Eram deja resemnată şi a venit vestea în urmă cu câteva zile şi nici nu am avut timp să mă bucur că a trebuit să fac foarte multe formalități ca să pot pleca. În tenis, știți cum e, nu contează atât de mult clasamentul, contează forma din ziua respectivă. Ar fi ideal să ajung în semifinale sau să mă bat pentru o medalie! Mă las de tenis după aia! Eu am mai jucat acolo un ITF mai mare şi am făcut finala, deci știu centralul, am jucat vreo 3 sau 4 meciuri acolo. Sigur că este ca şi un Grand Slam, mai mult poate, fiind doar la 4 ani, aşa că da, o medalie olimpică e unică”, a declarat Buzărnescu. Mihaela ocupă locul 135 WTA. Raluca Olaru şi Monica Niculescu vor reprezenta România în proba de dublu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.