Autoritățile locale din Târgu Jiu vor trebui sa dea jos pe soclu și busturile lui Gheorghe și Arethia Tătărăscu, Ministerul Culturii comunicând că nu și-a dat avizul pentru amplasarea acestora în spații publice, în cazul soției fostului premier din perioada interbelică apreciindu-se că sânii acesteia ar fi mai mari decât în realitate. Decizia vine după ce Ministerul ceruse și îndepărtarea bustului regretatului Sergiu Nicolaescu, expus și acesta în spațiu public fără să fi fost autorizat înainte.
Șeful Direcției de Cultură și Patrimoniu Gorj, Pompiliu Ciolacu, spune că Ministerul Culturii a solicitat îndepărtarea celor două busturi ale soților Tătărăscu la fel cum a solicitat și îndepărtarea bustului lui Sergiu Nicolaescu. Ciolacu afirmă că a informat Primăria Târgu Jiu despre demersurile Ministerului Culturii, municipalitatea urmând, la rândul său, să solicite Consiliului Județean Gorj îndepărtarea busturilor soților Tătărăscu, amplasarea acestora fiind făcută în apropierea Muzeului Județean “Alexandru Ștefulescu”, instituție subordonată CJ Gorj.
Busturile sunt amplasate într-un parc ce poartă numele Arethiei Tătărăscu, lucrarea dedicată acesteia fiind inaugurată în toamna anului trecut, la doi ani după ce fusese inaugurat cel dedicat lui Gheorghe Tătărăscu. Ambele lucrări au fost realizate de artistul plastic Paul Popescu, din Târgu Jiu, unul dintre oamenii de cultură care a criticat anul trecut modul în care a fost realizată restaurarea Porții Sărutului, el având anul acesta o întâlnire cu fostul secretar de stat Radu Boroianu, din Ministerul Culturii, ocazie cu care a discutat inclusiv despre cele două busturi ale soților Tătărăscu. “Domnul ministru Boroianu, după ce ne-am cunoscut cu ocazia vizitei de la Târgu Jiu, spunea că, personal, o găsește prea «sexoasă», dar eu am realizat lucrarea folosindu-mă după fotografii și tablouri de epocă, în care apare Arethia Tătărăscu. Dacă e să privim lucrurile în față, în perspectiva felului în care arăta Arethia Tătărăscu, pot să spun că ea chiar era o damă bine și sânii reprezentau ceva. Pe mine în mod oficial nu m-a informat nimeni despre vreo problemă la aceste busturi, dar am auzit discuții pe această temă. Am și acum macheta în care am turnat acel bust și, dacă e nevoie, pot să-i aduc modificări pentru a realiza un bust diferit de cel actual”, a declarat Paul Popescu.
Arethia Tătărăscu a trăit între 1889 și 1968, fiind președintă a Ligii Naționale a Femeilor Gorjene, ea l-a invitat pe Constantin Brâncuși să realizeze la Târgu Jiu Ansamblul Monumental “Calea Eroilor”, ansamblu care include Coloana fără Sfârșit, Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Aleea Scaunelor. De asemenea, de numele soțului său se leagă, printre altele, construirea fostei Fabrici de Țigarete de la Târgu Jiu, falimentată după 1990, a Uzinei Mecanice Sadu și a Sanatoriului TBC de la Dobrița.
Gelu Ionescu