Burse școlare dublate la Rovinari

1272

Elevii din orașul Rovinari urmează să primească burse duble ca valoare pentru rezultatele bune înregistrate la școală sau pentru premiile obținute la olimpiadele naționale. De burse mărite vor beneficia și elevii care provin din familii care se confruntă cu probleme financiare.

„În acest sens, în prima ședință de Consiliu Local din acest an, voi veni cu propunerea de a modifica HCL oraș Rovinari, nr. 328/18.12.2018, în sensul dublării cuantumului și stabilirii numărului burselor destinate elevilor din învățământul preuniversitar din orașul Rovinari, pentru anul școlar 2019-2020”, a anunțat primarul Robert Dorin Filip.Astfel, elevii care vor obține locurile I, II sau III la etapele naționale ale olimpiadelor și ale concursurilor școlare organizate de Ministerul Educației Naționale vor primi o bursă de performanță în valoare de 1.000 de lei. În schimb, elevii cu media generală 10 vor avea bursă de merit în valoare de 500 de lei pe semestru.
Școlarii cu media generală cuprinsă între 9,50 și 9,99 vor primi 300 de lei/semestru, iar cei cu mediile cuprinse între 8,50 și 9,49 vor beneficia de o bursă de merit în valoare de 260 de lei/semestru.De asemenea, elevii care vor obține media generală peste 7,00 vor încasa o bursă de studiu în valoare de 40 de lei pe lună, iar cei cu probleme sociale, o bursă de ajutor social în valoare de 100 de lei/lună.„Între timp, reprezentanții Școlilor Gimnaziale Nr.1 și Nr.3 ne-au transmis adrese prin care ne-au solicitat să le comunicăm cuantumul burselor pentru anul școlar 2019-2020. Totodată, ne-a fost înaintată și o situație cu elevii care ar urma să beneficieze de aceste burse. Potrivit datelor, la Școala Gimnazială Nr.1 vom acorda o bursă de performanță pentru locul III obținut la un concurs național de geografie, șase burse de merit pentru media 10, 37 burse de merit pentru medii între 9,50 și 9,99 și două burse de ajutor social. La Școala Gimnazială nr.3, vor fi o bursă de merit pentru media 10, șase burse de merit pentru medii între 9,50 și 9,99, 20 de burse de merit pentru medii între 8,50 și 9,49, șapte burse de studiu pentru elevii cu media generală peste 7 și 18 burse de ajutor social. Pe această cale, țin să îi felicit pe elevi și pe profesorii lor, le urez mult succes în continuare și îi asigur de tot sprijinul meu”, a mai precizat primarul Filip.
I.IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here