Burse mai mari pentru elevii din școlile profesionale

589

Elevii din învățământul profesional ar putea primi burse mai mari. Un proiect pus în dezbatere de Ministerul Educației prevede majorarea acestora de la 200 la 250 lei. Proiectul se află în consultare publică până pe data de 4 septembrie 2016. Propunerile şi observaţiile se primesc pe adresa vet@tvet.ro.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, prin această modificare a HG 1062/2012, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice urmăreşte ”creşterea atractivităţii învăţământului profesional, sporirea interesului elevilor şi al familiilor acestora faţă de educaţia şi formarea prin învăţământ profesional”.  MENCȘ propune majorarea cuantumului sprijinului financiar lunar acordat elevilor din învăţământul profesional, sub formă de ”bursă profesională”, de la 200 la 250 de lei lunar, diferența de 50 lei fiind justificată prin “costuri suplimentare necesare pentru frecventarea şcolii profesionale, pentru procurarea de echipamente şi materiale specifice instruirii practice”.burse

Totodată, prin această creştere a cuantumului, vor fi create condiţii pentru a spori atractivitatea acestei rute de educaţie şi formare profesională, în contextul în care piaţa muncii solicită forţă de muncă bine pregătită în domeniul profesional, dar şi a fi redusă părăsirea timpurie a şcolii. În documentaţie se precizează că reprezentanţii federaţiilor sindicale reprezentative, ai asociaţiilor de părinţi şi ai ONG-urilor, reprezentanţi ai operatorilor economici împreună cu alţi factori interesaţi în domeniul învăţământului profesional, au susţinut necesitatea majorării cuantumului bursei profesionale. În prezent, prin Hotărârea Guvernului nr. 1062/2012, se acordă tuturor elevilor care frecventează învăţământul profesional, prin Programul naţional de protecţie socială, o bursă profesională de 200 de lei lunar. Aprobarea majorării acestei burse înseamnă un efort bugetar 17.563.000 de lei pentru 2016 şi 54.596.000 pe cinci ani. Acoperirea creşterii cheltuielilor se va realiza de la bugetul de stat prin alocare în bugetul MENCŞ a sumelor aprobate cu aceasta destinaţie. În anul şcolar 2016-2017, 100.357 elevi se află în anul I, II și III din învăţământul profesional.
Roxana Lupu

5 COMENTARII

  1. Bursele profesionale au fost de 200 lei in anul școlar 2016-2017.Doar pe hârtie,pentru că dacă intr-o lună s-au nimerit să fie și zile libere legale,suma bursei a scazut.Au fost luni in care bursa a fost de 130 lei.Banuiesc că profesorii si-au primit salariul integral din moment ce zilele legale nelucratoare sunt platite.De ce nu se acordă la fel și pentru burse?Plus că nu stii niciodata când intră banii in cont.Anul trecut bursele profesionale au intrat in decembrie. Nu știu de ce nu se dau lunar.Ultima bursă a intrat in cont in 19 iulie,aferentă lunii mai.Acum tot interoghez soldul la bancomat să văd dacă au intrat banii pe luna iunie,și…nimic.Si deja e sfârșitul lui august. Ar trebui să se reglementeze problema cu virarea banilor,să se primească la o anumită dată stabilită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here