Burse în SUA pentru liceeni

239

Liceenii, care doresc să studieze un an în Statele Unite ale Americii, pot face acest lucru participând, gratuit, la programul de burse FLEX, finanţat de către Departamentul de Stat al SUA.

Ambasada Statelor Unite în România şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS), alături de American Councils for International Education, invită liceenii români să participe la programul FLEX – Future Leaders Exchange Program. Programul de schimb educaţional FLEX îşi propune să ofere liceenilor din România ocazia de a studia la un liceu american și de a locui împreună cu o familie americană pe parcursul anului școlar 2016-2017. Participarea la programul FLEX este gratuită. „Programul FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992. În cei 24 de ani de la înfiinţarea sa, programul a oferit burse pentru peste 24.000 de liceeni din Europa, Eurasia şi Asia Centrală. Programul presupune un an întreg de studiu pentru liceeni în SUA. Obiectivul programului este să promoveze înţelegerea reciprocă între Statele Unite şi ţările din regiunile în care funcţionează programul FLEX. Liceenii vor învăţa mai multe despre Statele Unite şi le vor vorbi americanilor despre ţările lor de origine. În 2016-2017, aproximativ 800 de liceeni vor învăţa în S.U.A. în cadrul programului FLEX. Fiecare bursier va locui timp de un an împreună cu o familie americană şi va studia într-un liceu american”, se precizează într-un comunicat al MECS. „Acest program de burse este finanţat în totalitate de către Guvernul S.U.A. şi administrat de Biroul pentru Relaţii Culturale şi Educaţionale – Bureau of Educational and Cultural Affairs (ECA) din cadrul Departamentului de Stat. Programele ECA includ proiecte educaţionale şi de training ce promovează legăturile personale, profesionale şi instituţionale între cetăţeni şi organizaţii din S.U.A. şi din alte ţări”, se mai precizează în acelaşi comunicat. Competiţia este deschisă liceenilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au cetăţenie română, sunt născuţi între 1 ianuarie 1999 şi 15 iulie 2001, sunt actualmente în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a, studiază engleza în liceu, îndeplinesc criteriile pentru a obţine viza S.U.A. şi nu au stat în S.U.A. mai mult de 3 luni în ultimii 5 ani. Elevii interesaţi sunt invitaţi să-şi depună candidatura online, până pe 16 octombrie 2015, la https://ais.americancouncils.org/flex.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here