Burse Goethe Institut, acordate cadrelor didactice din cadrul Colegiului Național ,,Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu

2449

La fiecare patru ani, profesorii de limba germană din întreaga lume au ocazia să participe la cursuri de formare oferite de Institutul Goethe în Germania în urma câștigării unei burse de studii pentru o perioadă de două săptămâni. În anul școlar 2018-2019, Burtea-Protesoiu Gabriela şi Budianu-Marcu Alina, ambele profesoare de limba germană în cadrul Colegiului Național ,,Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu au obținut câte o bursă de acest gen, fiind printre cei 12 profesori de limba germană din România care au reușit să fie fericiții bursieri ai Institutului Goethe din acest an la nivel naţional.
Selecția profesorilor beneficiari este cât se poate de riguroasă, finanțarea acoperind toate cheltuielile impuse de un astfel de curs, inclusiv costurile de transport și cazare la familii gazdă din Germania, șansele de câștig fiind cu atât mai mari cu cât an de an astfel de profesori se evidențiază cu rezultate deosebite înregistrate cu elevii coordonați la olimpiade și concursuri de profil, respectiv cursuri de formare și participări la conferințele anuale ale profesorilor de li mba germană din România.
Astfel doamna profesor Burtea-Protesoiu Gabriela a fost beneficiara unei burse de două săptămâni la Mannheim, Germania în perioada 16 iunie 2019-29 iunie 2019 cu tema – Methodik / Didaktic für den Unterricht mit Jugendlichen -Metodică/Didactică pentru Cursuri cu Tinerii, iar doamna profesor Budianu-Marcu Alina a participat la cursurile de formare ,,Berlin-Jung und Kreativ- Berlin-Tânăr și Creativ” la Berlin în perioada 14 iulie 2019-27 iulie 2019. Cursurile s-au derulat în sediile Institutului Goethe din aceste orașe și au presupus mai multe ore de formare vizând concepte de didactizare și predare, respectiv metode și activități instructive-educative cu aplicabilitate în cadrul orelor de limba germană predate la clasă și care să vină în sprijinul creșterii performanței deja demonstrate a elevilor participanți și premiați la olimpiadele și concursurile de limba germană, inclusiv la nivel național.
Profesor Burtea-Protesoiu Gabriela
Profesor Budianu-Marcu Alina
Colegiul Național ,,Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here