Bursa locurilor de muncă, pe 17 mai, la Târgu Jiu

1081

Angajatorii din județul Gorj sunt invitați să se înscrie la evenimentul Bursa generală a locurilor de muncă, care va avea loc la Târgu Jiu în data de 17 mai.

În vederea creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă în rândul persoanelor în căutarea unui loc de muncă, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj va organiza în data de 17 mai 2024, începând cu ora 10:00, în Târgu Jiu, la parterul clădirii din Campusul Studenţesc Debarcader al Universităţii ,,Constantin Brâncuşi”, din str. Tineretului, nr. 1, evenimentul Bursa generală a locurilor de muncă. Pentru identificarea unui număr cât mai mare de locuri de muncă, care să acopere o gamă cât mai diversă de meserii din diferite domenii de activitate şi care să fie oferite persoanelor care vor participa la acest târg de locuri de muncă, salariaţii AJOFM Gorj desfăşoară acţiuni de contactare a agenţilor economici şi de invitare a acestora să participe la acest târg de locuri de muncă. ,,Reamintim că atât persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă care se angajează cu normă întreagă în perioada în care sunt înregistraţi la AJOFM Gorj, cât şi angajatorii care au locuri de muncă disponibile, pot beneficia de sprijin financiar oferit în condițiile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. Angajatorii care au locuri de muncă vacante sunt rugaţi să participe la această acţiune. Informaţii suplimentare se obţin la sediul AJOFM Gorj din str. Lt. Col. D. Petrescu nr. 1, Târgu Jiu, nr. telefon 0253/211568”, a declarat Diana Văduva, purtătorul de cuvânt al AJOFM Gorj.
Izabella Molnar

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here