Burduja a fost în Gorj! Nu a venit pentru CEO

865

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a fost în Gorj, la microhidrocentrala Suseni, sâmbătă, 7 aprilie, împreună cu secretarul de stat în Energie, Marius Negru. Vizita scurtă, de weekend, a ministrului în județ n-a fost anunțată, astfel că acesta a evitat într-un mare fel o eventuală întâlnire cu presa, în contextual în care CE Oltenia abia dacă mai funcționează. Două termocentrale, Ișalnița și Turceni sunt oprite, funcționând doar termocentrala de la Rovinari.

Dar, investițiile hidroenergetice vor fi reluate, după cum a dat asigurări Marius Negru: ,,Zilele trecute am efectuat o vizită alături de domnul ministru al Energiei și colegii din minister la MHC Suseni și CHE Tismana. Microhidrocentrala Suseni, din Runcu, județul Gorj, este o bijuterie inginerească funcționând neîntrerupt de 86 de ani cu echipamentele și agregatele originale. Chiar dacă în zilele noastre este considerată o microhidrocentrală cu putere redusă, Suseni este prima de acest fel din Oltenia și printre primele din țară. Noi, generația de astăzi, trebuie să fim conștienți că doar prețuind istoria noastră, a generațiilor care au ridicat România ca stat modern, vom putea avea un viitor demn printre popoarele lumii. Împreună cu colegii din Ministerul Energiei și Hidroelectrica continuăm în direcția punerii a cât mai multor obiective energetice în funcțiune. Totodată, suntem concentrați pe investițiile hidroenergetice din județul Gorj, cu precădere pe cele de la Bumbești-Livezeni și avem încrederea că în cel mai scurt timp posibil vom putea relua lucrările”, a comunicat secretarul de stat.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here