Bunurile afaceristului evazionist “NEI”, scoase din nou la licitaţie

2599

Ion Negricioiu, poreclit “NEI” şi cunoscut ca fiind un apropiat al actualului senator de Gorj Mihnea Costoiu, şi-a reluat în ultimii ani ritmul în derularea afacerilor, după ce a fost cercetat penal pentru evaziune fiscală şi alte încălcări ale legii. Chiar dacă “NEI” şi alţi membri ai familiei sale au dezvoltat în 2012 o fabrică de peleţi la Târgu-Cărbuneşti, datoriile mai vechi ale acestuia îl prind din urmă, astfel că mai multe bunuri ale lui Negricioiu au fost scoase la licitaţie de către creditori ori Finanţele Gorj pentru recuperarea datoriilor.

Afaceristul “NEI” s-a remarcat pe scena gorjeană şi naţională ca fiind amic de afaceri cu senatorul Mihnea Costoiu, afacerile acestora de la finele anilor `90 vizând contracte cu societăţile de stat din domeniul mineritului. După ce a stat în umbră o perioadă fiind cercetat pentru evaziune fiscală şi alte încălcări ale legii, clanul Negricioiu a revenit puternic în afaceri după 2010 când a concesionat un teren în Târgu-Cărbuneşti, acolo unde ulterior, mai precis în septembrie 2012, au deschis o fabrică de peleţi şi brichete din rumeguş. Contractul a fost încheiat între Primăria Târgu-Cărbuneşti şi SC Viatera SRL, firmă la care acţionar este “NEI”, şi este valabil până în anul 2059.
Chiar dacă se presupune că fabrica acestuia de la Cărbuneşti este una prosperă, anumite datorii l-au prins din urmă pe Ion Negricioiu. Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj va organiza luna viitoare, mai precis pe 2 decembrie, de la ora 10.00, la sediul instituţiei din strada Siret, Târgu-Jiu, o licitaţie publică în care se vor vinde două terenuri, proprietate a debitorului Ion Negricioiu, care figurează cu domiciliul în Târgu-Jiu, strada Dumitru Frumuşeanu, nr. 14, acolo unde este şi domiciliul fiscal al SC Viatera SRL: “teren extravilan – păşune, în suprafaţă de 3.000 mp – preţ de evaluare/preţ de pornire licitaţie 1.150 lei; teren extravilan – fâneaţă, în suprafaţă de 10.000 mp – preţ de evaluare/preţ de pornire licitaţie 4.000 lei. Terenurile sunt situate în comuna Alimpeşti, sat Ciupercenii de Olteţ”. Aceasta nu este prima dată când cele două terenuri sunt puse la vânzare în cadrul unei licitaţii, AJFP Gorj organizând o primă încercare de vânzare a acestora pe 28 septembrie 2015, când ambele terenuri porneau de la un preţ total de 10.300 de lei. De asemenea, o a doua licitaţie a fost organizată în data de 22 octombrie a.c.., iar cota celor două terenuri a scăzut, ajungând să aibă laolaltă un preţ de pornire de 7.725 de lei, pentru ca, într-un final, la licitaţia care se va ţine pe 2 decembrie, preţul de pornire să fie de 1.150 de lei, respectiv 4.000 de lei pentru terenul de 10.000 mp.

Casa şi un alt teren, vândute în 2014
Cele două terenuri fac parte din dosarul de executare 312781/2009. Acest dosar are vechime, atât ca şi FINANTE 1an de punere în aplicare a executărilor pentru recuperarea unor datorii, cât şi ca bunuri. Astfel, afaceristul “NEI” a mai fost executat de către stat, în decembrie 2014, Finanţele Gorj organizând o altă licitaţie în cadrul căreia au fost scoase la vânzare o casă şi un alt teren, tot din satul Ciupercenii de Olteţ, comuna Alimpeşti: “Clădire (casă) în suprafaţă de 139 mp, construită în anul 1992 din cărămidă, preţ de evaluare 44.209 de lei; teren în suprafaţă de 6.600 mp, din care 1.000 mp curţi şi clădiri, preţ de evaluare 35.368 de lei”.

O altă firmă a lui “NEI”, executată
O altă firmă care s-a dezvoltat sub patronajul lui Ion Negricioiu a fost SC Resmin SRL, o societate cu licenţă de exploatare a lignitului. Deoarece nu şi-a achitat creditele contractate de la o instituţie bancară, clădirea din strada Dumitru Frumuşeanu, din Târgu-Jiu, aparţinând debitoarei SC Resmin SRL a fost scoasă la licitaţie publică în anul 2011 de către un executor bancar. Preţul de pornire al licitaţiei de atunci a pornit de la 121.000 euro, fără TVA. Imobilul era reprezentat de un teren în suprafaţă de 1.012 mp şi suprafaţă construită la sol de 276 mp, cu regim de înălţime P+1+M.
Licitaţia a fost demarată pentru recuperarea unei creanţe a SC Resmin SRL în sumă de 127.395,86 CHF + 54,18 lei + 16,91 GBP reprezentând credit restant, dobânzi, comisioane şi penalităţi, din totalul de 250.000 CHF şi dobânzile aferente ale unei ipoteci. Cel mai probabil, clanul Negricioiu a reuşit să-şi achite datoria şi să scape de executare, deoarece şi în prezent clădirea din strada Dumitru Frumuşeanu, nr. 14, încă aparţine afaceristului “NEI”.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here