Bunuri în valoare de 70.000 de lei, confiscate în urma unei percheziții la Târgu-Jiu

240

Polițiștii de investigare a criminalității economice au desfășurat o acțiune, joi, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite din domeniul protecției drepturilor de proprietate intelectuală și au efectuat o percheziție domiciliară, în municipiul Târgu-Jiu, în urma căreia au confiscat îmbrăcăminte și încălțăminte în valoare de 70.000 de lei.
“La data de 7 februarie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, ocazie cu care au controlat șapte agenți economici care erau bănuiți că ar pune în vânzare articole de îmbrăcăminte, de diferite mărci, pentru care nu dețin documente de autenticitate sau de proveniență.
Cu această ocazie, polițiștii au întocmit șase dosare penale pentru punerea în circulaţie a unui produs, purtând o marcă identică sau similară cu cea înregistrată și fără a deţine certificat de autenticitate sau documente de provenienţă, conform Legii 84/1998 republicată, privind mărcile și indicațiile geografice”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
Acțiunile vor continua în perioada următoare.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here