Gândul şi sufletul mă poartă mereu la Maica Stareţă Marina Gligor Stavrofora, de la Mănăstirea «Sfânta Treime» Strâmba-Jiu, care de curând a plecat la Domnul, pentru că în zilele acestea, ar fi împlinit 73 de ani, dar, Bunul Dumnezeu a dorit-o mai mult ca să fie în Împărăţia cerurilor, lăsând în inimile noastre un gol pustiitor imens pe care nu îl poate acoperi uitarea! Chiar dacă s-a stins o fiinţă atât de dragă, pentru mine a fost şi este omul minunat care mi-a călăuzit viaţa, de aceea, mereu o voi păstra vie în sufletul meu!
Ştiu că pierderea acestei ființe dragi reprezintă pentru mine o încercare profundă și emoțională, aşa cum cred că rămâne în viața fiecăruia dintre noi. În astfel de momente dificile, când durerea pare să fie stânjenitoare, ca să ne gândim la ziua de naştere a Maicii Stareţe Marina, la aniversarea celor 73 de ani de viaţă, cuvintele cred că pot deveni atât de fragile, dar, totuşi, în mijlocul acestei suferințe, ochii deschişi către cer devin faruri de lumină care îndreaptă compasiunea noastră către cei care trec prin aceste momente de tristețe perpetuă! Cuvintele mele se doresc a fi o sursă de sprijin și de alinare pentru cei care caută momentele potrivite pentru a-și exprima empatia și pentru cei care doresc să transmită regrete profunde printr-un gest tangibil! În încheiere, Maică Stareţă Marina Gligor Stavrofora, chiar dacă lăcrimez uşor, vă aduc un omagiu sincer prin acest buchet de trandafiri albi, care sunt simboluri clasice ale iubirii pure și ale respectului nemărginit, iar, pentru mine, această alegere subliniază frumusețea nemuritoare a vieții dumneavoastră prin care vă port un respect cu adevărat special!
BUNUL DUMNEZEU să vă păstreze de-a pururi în Raiul Său ceresc!
Maica Tatiana Hazotă, Grădiniţa «Sfântul Stelian», Târgu-Jiu