Cu sufletul blând şi pe alocuri marcat de grijile vieţii, s-a înălţat la BUNUL DUMNEZEU, ca să fie mai aproape de pajiştile înrourate şi preapline de lumină ale Raiului Ceresc, Domnul Constantin Avram, un om însetat de cultură şi mereu preocupat să dea unor evenimente istorice şi de profundă spiritualitate creştină un fel de culoare autentică şi o imagine vie, prin glasul de povestitor împătimit, dovedindu-se un vorbitor care mereu dădea senzaţia că tot ar mai avea ceva de spus interlocutorului său! Duminică a fost înmormântat şi a plecat în veşnicie, cu discreţia şi cu modestia care l-au caracterizat mereu, şi chiar dacă a dus o luptă grea cu o boală cruntă, spiritul i-a rămas mereu treaz şi veghetor, pentru că a plecat ca un om demn, un om al luminii sufleteşti şi al frumosului însufleţit! Era atât de obişnuit cu sărbătorile religioase şi cu evenimentele culturale ale urbei şi ale judeţului, cu toate că puţină lume ştia cine este domnul Constantin Avram, unul dintre cei mai însetaţi iubitori de viaţă spirituală, un căutător de lumină, un chip de om cumpătat şi luminat, un bun creştin, un iubitor de frumos şi, nu în ultimă instanţă, un prieten al tuturor celor care l-au cunoscut.
Pe Domnul Avram l-am cunoscut prin intermediul minunatei sale familii, mai precis, al fiului domniei sale, excepţionalul tânăr care este domnul Irinel Avram, iar, în ultimii ani, pot spune că a fost o prietenie care nu se poate exprima în cuvinte, ci numai în sentimente comune de preţuire pentru valorile autentice ale Gorjului! Omul acesta ştia atâtea lucruri despre tainicele peregrinări idilice ale lui Mihai Eminescu la Floreşti şi la Aninoasa, era ferm convins că tânărul care apare în tabloul pictat de către Theodor Aman şi care este intitulat «Hora de la Aninoasa» ar fi chiar Tudor Vladimirescu, într-un cuvânt, aveai înaintea ochilor minţii un exemplu de om documentat, un fervent şi neobosit cercetător al scrierilor păstrate în sertarele uşor prăfuite ale neuitării!
Domnule Constantin Avram, parcă ieri am fost împreună la sărbătoarea comemorării lui Tudor Vladimirescu de la casa memorială din satul Vladimir şi parcă nici nu-mi vine să cred că au trecut doar două luni de când am fost împreună la Sărbătoarea «Schimbarea la Faţă a DOMNULUI», de la Mănăstirea Lainici, iar îndelungile noastre discuţii prin telefon despre Mihai Eminescu, despre Tudor Vladimirescu, despre monografiile Comunei Aninoasa, despre Aristică Schileru, despre Ion Luican, Ionel Mihu sau Gena Bârsan, despre cărţile pe care le-aţi scris cu migală, aş putea spune că rămân mărturii pe care nu ştiu dacă aţi mai apucat să le aşterneţi pe hârtie sau le-aţi luat cu dumneavoastră, ca să le povestiţi cu aceeaşi pasionată dăruire înaintea Lui Dumnezeu! Acum, în această toamnă frisonată de frica pandemică, domnul Constantin Avram poate fi considerat o figură emblematică a demnităţii umane, întruchiparea fiinţială care ne poate oferi un exemplu grăitor prin viaţa sa pilduitoare, cum trebuie să ne trăim ziua cea de astăzi şi mai ales pe cea de mâine, dar să privim cu multă atenţie cum ar fi mai bine să cunoaştem adevărata valoare a lucrurilor care rămân, ca şi a clipelor atât de trecătoare!
În încheiere, rog a mi se îngădui să înalţ cu adâncă smerenie către BUNUL DUMNEZEU această: Rugăciune la moartea unui prieten: ,,Doamne, Doamne, Creatorule și Ziditorule a toate, Cel ce ai pus în sufletul omenesc puterea dragostei ce leagă inimile apropiate și ne-ai dat nouă, ca pe o sete, trebuința de a ne căuta semeni, spre a ne împărtăși aceleași gânduri și simțiri, Însuți Tu, Preabunule Doamne, caută cu îndurare spre durerea grea care-mi frământă astăzi ființa, ca și oarecând durerea care a lovit pe proorocul și împăratul David care, la știrea morții prietenului său Ionatan, astfel jelea: «Munți din Ghilboa! Nici rouă, nici ploaie să nu cadă peste voi! Cum au căzut vitejii în mijlocul luptei?!
Cum a murit Ionatan pe dealurile tale, mă doare de tine, frate Ionatane! Tu erai plăcerea mea, dragostea ta către mine era uimitoare!».
Ascultă, Doamne, rugăciunea pe care eu, smeritul, Ți-o înalț din inimă curată, dar frântă de durere, precum ai ascultat rugăciunea Fiului Tău și Mântuitorului nostru, Care venind în Betania și aflând mort pe prietenul Său Lazăr, S-a întristat cu duhul și-l plângea în fața iudeilor, care văzându-L au grăit: «Iată cât îl iubea de mult!».
Dă, Doamne, sufletului robului Tău, Avram Constantin, iertare păcatelor câte, ca un om, cu știință sau fără știință, a săvârșit în această viață și-l așază în cortul drepților și sfinților care din veac au plăcut Ție; că Dumnezeul milei și al îndurărilor ești și binecuvântat în vecii vecilor, Amin!”
G. VASILE
