Bunoaica, de partea sindicaliştilor de la “Lignitul Oltenia” aflaţi în proces cu Minprestul

290

Liderul Sindicatului Solidaritatea 2013 din cadrul UMC Lupoaia, Nicu Bunoaica, nu poate să stea indiferent la problemele angajaţilor de la Minprest, care sunt în proces de doi ani cu unitatea la care prestează. Procesul a fost pierdut la autoritatea judecătorească din Gorj, dar la Curtea de Apel Craiova, săptămâna trecută, magistraţii de aici au hotărât anularea sentinţei de la instanţa de fond, impunând rejudecarea cauzei. În acest proces, angajaţii Minprest se judecă cu administraţia pentru salariul minim pe economie, aceştia având salarii cuprinse între 400-600 de lei net, pe lună, fapt care contravine legislaţiei muncii. Bunoaica susţine că, contractele de muncă ale respectivilor ar fi ilegale, necorespunzând cu contractul de muncă, la nivel naţional, de prestări servicii.

Membrii Sindicatului “Lignitul Oltenia” plus încă 25 de salariaţi, care au făcut acţiuni individuale împotriva angajatorului sunt cei care se judecă acum cu Minprest Serv Rovinari. Oamenii îşi cer de doi ani drepturile salariale, care însă o dată aprobate ar afecta, potrivit administraţiei unităţii, grav Minprestul. Gabriel Giorgi, directorul unităţii, ar trebui să dea înapoi acestor salariaţi, în cazul câştigării procesului, peste un un milion două sute de mii de lei, dar şi salarii mărite pentru toţi angajaţii aflaţi în situaţii similare cu reclamanţii. Deocamdată, procesul se află încă pe rolul Curţii de Apel, după ce pe 12 februarie 2015, instanţa din Craiova a decis anularea sentinţei, stabilind termen pe 16 aprilie pentru judecarea fondului. Există posibilitatea ca procesul să nu revină la Gorj, pentru că sunt probleme legate de completul care a judecat cauza.
“Eu susţin sindicaliştii aflaţi în proces cu Minprestul şi îmi doresc ca aceşti angajaţi să-şi obţină salariile decente cerute, pentru că toţi depind de venitul exagerat de mic obţinut de aici. Salariaţii afectaţi sunt ai CEO-ului, au fost trimişi acolo în interes de serviciu şi au realizat târziu că, au fost prostiţi”, a declarat Bunoaica. Liderul de la Lupoaia susţine că, oamenii au rămas acum şi fără sporul de vechime introdus în acelaşi salariu. “Este de condamnat că se fac presiuni asupra reclamanţilor să renunţe la proces, anumiţi ingineri făcând asta, ameninţând angajaţii că vor fi daţi afară”, a completat Bunoaica.
Constantin Creţan, lider al FNME, a pornit şi el un război cu conducerea Minprest, fiind de partea salariaţilor care îşi cer drepturile.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here