Bunoaica a sesizat ITM pentru noile condiții de muncă ale ex-salariaților Minprest din lămpării și spălătorii

543

Nicu Bunoaica, liderul Sindicatului Solidaritatea 2013 din UMC Lupoaia, a sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, după ce membrele sale de sindicat din Minprest Serv, care prestaseră până la finalul anului trecut în lămpăriile și spălătoriile de la UMC Lupoaia și UMC Roșiuța, au fost mutate cu serviciul, din ianuarie 2016, în zone ale acestor cariere unde condițiile de muncă sunt deosebit de grele. Sindicalistul susține că aceste salariate muncesc cot la cot cu minerii care sunt plătiți adecvat pentru condiții grele, în timp ce acestea nu beneficiază de acest drept. Femeile în cauză au fost obligate să semneze o înștiințare a Minprest Serv legat de mutarea lor la benzile din cele două cariere, benzi pe care acestea trebuie să le curețe, cu precizarea că acolo condițiile lor de muncă sunt similare cu cele pe care le-au avut. Bunoaica susține că în cuprinsul documentului, salariatele afectate sunt amenințate de superiori că dacă nu acceptă în totalitate clauzele stabilite de ei vor fi lăsate fără serviciu.

După ce în câteva rânduri conducerea SDM și apoi cea a CEO a asigurat salariații din lămpării și spălătorii că vor rămâne în fostele locuri de muncă, acestea urmând să fie bugetate și pentru 2016, salariatele Minprest pregătite la final de an de un protest, au rămas în ianuarie fără posturile în care lucraseră de la început. Femeile, vreo 30 la număr, au fost anunțate, cu câteva zile în urmă, de către conducerea Minprest, că vor fi mutate în alte sectoare ale carierelor, mai exact la benzile transportoare de cărbune, fapt care le-a lăsat cu gurile căscate. Angajatele, mai mult, s-au trezit și obligate să accepte noile locuri de muncă, în caz contrar fiind anunțate că li se vor desface contractele de muncă.
“În numele sindicatelor din care fac parte aceste salariate am făcut o sesizare la ITM Gorj pentru ca această instituție să dispună realizarea unui control la cele două cariere unde prestează angajatele în cauză pentru a constata condițiile de muncă în care lucrează deja aceste femei fără a beneficia de vreun spor la acest capitol. Salariile celor de mai sus s-ar fi mărit, dacă se accepta sporul de condiții grele, cu cel puțin 15% pentru aceste salariate, motiv pentru care conducerea Minprest a preferat să facă o ilegalitate în loc să majoreze salariile minime cu câteva procente. ITM-ul va repune, sper, în legalitate aceste persoane și va obliga conducerea Minprest să respecte legea”, a declarat liderul sindical, Bunoaica.
A.Stoica

1 COMENTARIU

  1. Dl Bunoaica sa se ocupe de membrii lui de sindicat (salariatii din cadrul CEO) ca el acolo lucreaza sau aia l-au vazut ca nu face nimic si au plecat de la el, este un habarnist care nu stie cu ce se maninca Minprestul .Sindicatul lui nu este constituit in Minprest si ca atare nu are nici un derpt legal sa aiba membrii in Minprest vezi legea dialogului social .

Dă-i un răspuns lui muncitorul minprest Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here