Bugetul pentru Apărare va crește de la 2, la 2,5% din PIB

930

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă afirmă, în mesajul transmis cu prilejul Zilei Forţelor Terestre Române, că în contextul agresiunii militare ruse din Ucraina, rolul şi locul securităţii naţionale au intrat din nou în atenţia publică, iar o apărare robustă nu se poate realiza decât cu militari foarte bine instruiţi şi cu echipamente performante, relatează Stiri pe surse.ro.

”Forţele Terestre au fost permanent o referinţă atât pentru celelalte categorii de forţe, dar şi pentru naţiune. La ceas de sărbătoare, onorăm sacrificiul militarilor care s-au jertfit în luptele împotriva celor care au atentat la independenţa României şi îi punem la loc de cinste pe toţi eroii căzuţi la datorie în teatrele de operaţii din Europa, Africa sau Asia. De asemenea, le arătăm recunoştinţă tuturor celor care au participat la exerciţii şi misiuni pe teritoriul ţării noastre sau dincolo de frontiere şi care au contribuit la îmbunătăţirea imaginii foarte bune de care se bucură România printre aliaţi şi parteneri.

În contextul agresiunii militare ruse din Ucraina, rolul şi locul securităţii naţionale au intrat din nou în atenţia publică. O apărare robustă nu se poate realiza decât cu militari foarte bine instruiţi, dar şi cu echipamente performante. Creşterea la 2,5% a bugetului Ministerului Apărării Naţionale reprezintă, pentru militari, mai multă instruire, înzestrare mai bună şi o logistică superioară, iar pentru români însemnă mai multă siguranţă. La ceas aniversar, vă felicit, dragi militari din Forţele Terestre pentru modul în care aţi dus la îndeplinire toate misiunile încredinţate, vă urez sănătate şi împliniri în plan personal şi profesional. Oriunde, oricând, la datorie! ”, a spus premierul, citat de publicația menționată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.