Bugetul CEO și soarta celor 1.800 de oameni angajați anul trecut, în ședința de azi

7477

* Reprezentanții CEO: Discuția noastră de bază vizează activitățile de producţie, mentenanţă şi asimilate

Liderii organizațiilor sindicale vor afla astăzi ce le-a pregătit administrația CEO celor 11.300 de salariați ai companiei, inclusiv ultimilor 1.800 de angajați cu contracte pe perioadă determinată. Cei din urmă, speră să le fie prelungite contractele de muncă și să devină angajați permanenți ai CEO.

Amintim că ședința a fost anunțată acum o săptămână, liderii sindicali spunând că administrația companiei le va prezenta ultima variantă de buget. De asemenea, potrivit ultimului ordin al Ministerului Energiei, CE Oltenia nu trebuie să aibă un buget mai mare față de cel al anului trecut. Situația s-ar putea complica, în măsura în care la începutul acestui an au avut loc deja creșteri ale veniturilor pe 2023, sindicaliștii specificând că, cel mai probabil, va fi nevoie de unele tăieri de cheltuieli pentru ca societatea să se încadreze în buget. Astfel, așa cum a precizat recent liderul Sindicatului Alfa, Alin Munteanu, orice scenariu e posibil: șomaj tehnic, concediu fără plată sau lăsarea pe dinafară a unei părți semnificative din numărul celor 1.800 de salariați, angajați anul trecut. Cu toate acestea, șefii CEO anunță că, cel puțin deocamdată, compania nu are nicio problemă financiară. Pe de altă parte, reprezentanții companiei afirmă că la întâlnirea cu sindicatele, de astăzi, există și o solicitare de discuție din partea liderilor cu privire la Legea 197, în mod special ,,pe tema activităţilor de producţie, mentenanţă şi asimilate. Adică, ce înseamnă mai exact ,,asimilate” – aceasta fiind discuția noastră de bază în ședință”, au transmis aceștia.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here