„Bucurie în Mișcare”, la Târgu-Jiu

661

Tinerii, care iubesc mișcarea sunt așteptați, sâmbătă, 24 septembrie 2016, la un eveniment unic, care se va desfășura în centrul municipiului Târgu-Jiu. Organizat de Asociația 11even din Cluj Napoca și susținut de Kaufland România, festivalul „Bucurie în Mișcare”  propune activități speciale pentru copiii cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani. Pe lângă spațiile de jocuri și concursuri, organizatorii au pregătit o serie de surprize, care cu siguranță îi vor captiva pe participanți. Evenimentul este organizat de către Asociația 11even în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Gorj, Primăria Municipiului Târgu-Jiu și Inspectoratul Școlar Județean Gorj, alături de Liga Studenților din Universitatea “Constantin Brâncuși”, partener mass-media fiind cotidianul Gorjeanul.

Începând cu ultimul weekend din luna mai, campania „Bucurie în Mișcare” a demarat cea de a V-a ediție din România cu un eveniment desfășurat în Grădina Publică din Galați, iar până pe 18 iunie a ajuns și în Piața Roman Vodă din Roman și în Parcul Copou din Iași. Caravana „Bucurie în Mișcare” continuă și în această toamnă, ajungând în Petroșani, Târgu-Jiu și Slatina. După un prim eveniment desfășurat în Petroșani, festivalul va ajunge sâmbătă, 24 septembrie, începând cu ora 10.00, în zona centrală din Târgu-Jiu.

Surprize pentru micii gorjeni
Organizat de Asociația 11even din Cluj Napoca și susținut de Kaufland România, festivalul propune tuturor celor care iubesc mișcarea, un eveniment unic prin diversitatea activităților organizate pentru 2copii și adulți. Întreaga zonă din Aleea Centrală (str. Victoriei) destinată acestui festival – în cadrul căruia intrarea este liberă – va cuprinde diverse spații pentru cei prezenți: activități speciale pentru copii între 4-12 ani, un spațiu de activități și competiții sportive (mini-fotbal, fun-tennis, tir cu arcul, badminton, ștafete în saci, volei, tenis cu piciorul și multe altele), precum și o zonă de relaxare cu hamace. Cei prezenți pot petrece întreaga zi în cadrul festivalului, pentru că organizatorii au pregătit multe premii, diverse demonstrații sportive și câteva surprize. În plus, pe tot parcursul zilei, vor avea loc mai multe trageri la sorți în cadrul tombolei „Bucurie în Mișcare”, urmând ca la extragerea finală un fericit participant să intre în posesia unei biciclete.
3Pe lângă spațiile de jocuri și concursuri, organizatorii au pregătit o serie de momente speciale: dans sportiv și gimnastică aerobică oferite de Palatul Copiilor Târgu-Jiu, o demonstrație de arte marțiale oferită de C.S. Budo Kan Târgu-Jiu și una de lupte oferită de C.S. Pandurii Târgu Jiu și C.S.S. Târgu Jiu. Cei prezenți vor putea să ia parte si la momente de kangoo jumps, zumba și dans de societate oferite de instructorii Ricy Gym.
Proiectul ”Bucurie în mișcare” a pornit în anul 2012 în România și până în prezent a fost organizat în peste 20 de orașe, reunind zeci de mii de participanți. Evenimentul din Târgu-Jiu este organizat de către Asociația 11even în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Gorj, Primăria Municipiului Târgu Jiu și Inspectoratul Școlar Județean Gorj, alături de Liga Studenților din Universitatea “Constantin Brâncuși”, partener mass-media fiind cotidianul Gorjeanul.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here