Cu sau fără participarea dascălilor aflaţi în grevă, fiind, parcă, într-un veşnic război cu Guvernul a început. E greu să ne pronunţăm cine are dreptate, profesorii vin după o vacanţă de vară, pe bani buni, şi uită că ţara e în criză. Ce vină or avea copii care ştiu că astăzi este prima zi de şcoală?
Şi, totuşi, pentru mulţi, foarte mulţi dintre şcolari bucuria şcolii rămâne. Ba chiar aş fi înclinat să nu le dau voie profesorilor, învăţătorilor şi educatorilor să se răzbune pe cei mici. Uită că şi ei au fost şcolari, iar vremuri tulburi au fost şi altă dată.
De bine, de rău prin Gorj, cu bani puţini şi mai ales acolo unde-au existat directori şi profesori gospodari, ajutaţi de primari buni s-a mai făcut câte ceva şi şcolile arată mai ca lumea. Nu-s ca după război, oricum şi salariile s-au plătit. Grijile cele mari nu-s în seama celor mici, adică a elevilor, ci a părinţilor. Obligaţi să scoată bani mulţi din buzunar pentru rechizite şi hăinuţe, başca pentru greul trai de azi pe mâine. Sunt convins că aşa-zişii lideri sindicali, care trăiesc un trai mai de huzur decât majoritatea părinţilor, vor fi scoşi cu timpul spre periferia societăţii de pretenţiile lor exagerate şi de inutilitatea datului cu gura. Că altceva mai bun, nu văd a face. Mai sper ca, la fel ca în cazul liderilor UDMR, una să zică demagogii şi alta să facă omul de rând. Pentru că nu-mi vine să cred nici în ruptul capului că astăzi, la prima zi de şcoală, să răspundă chemării la grevă toţi cotizanţii de sindicat din învăţământul nostru atât de încercat.
Ca elev într-a nu ştiu câta clasă, ţin minte că am primit ca premiu şi o carte a unui indian Rabindranat Tagore. Un scriitor despre care aveam să aflu mult mai târziu că a fost şi este un mare literat al lumii, ca laureate al Premiului Nobel pentru literatură. Ei bine, motto-ul cărţii lui de nuvele era, citez din memorie, următorul: “Totdeauna există cineva mai nefericit decât tine.” Şi, recunosc, de multe ori în viaţă, vorbele acestui aforism m-au încărcat de optimism. M-au îndemnat le reflecţie, ceea ce îi rog şi eu pe dascălii de astăzi să facă. De ce să-i nefericească ei pe elevi şi pe părinţii acestora când, în vremuri de criză, prin care trece ţara, ei au un salariu. Care nu-i deloc aşa mic! Şi-i mai rog pe dascălii din învăţământul preuniversitar să se mai gândească. Ce rău le-au făcut lor copilaşii care astăzi vin la şcoală cu o mare încredere şi văd că dascălii lor strălucesc prin absenţă?
Recunosc, îmi plac aforismele. Populare, cum sunt proverbele, sau ale unor mari învăţaţi ai lumii. Şi de-ai noştri. Probabil că mai la obiect şi mai plin de învăţăminte ar fi fost un aforism de-al marelui Tudor Argezi, tot gorjean de-al nostru. Mă voi opri, fără a fi acuzat de snobism sper, al două ziceri ale sculptorului Constantin Brâncuşi, hobiţan din comuna Peştişani, care, cu peste 100 de ani în urmă nu s-ar putea spune că a avut o copilărie fericită şi nici n-a putut urma şcolile care-ar fi dorit. Primul aforism ales din cartea prietenului gorjean prof. Ştefan Stăiculescu, intitulată “Brâncuşi – Cioplitor în duh”, şi este valabil pentru noi toţi, nu numai pentru profesorii de azi: “Să creezi ca un Demiurg, să porunceşti ca un Rege, să munceşti ca un Sclav!…” Iar dascălii de astăzi nu sunt, totuşi, nişte sclavi. Celălalt, este definitoriu şi plin de pilde inclusiv pentru toţi copiii lumii, deci şi ai Gorjului: “Am fost şi eu trimis de mic copil, al pricopseală, prin lume. Nu mi-am pierdut legătura şi nici nu mi-am scos rădăcinile – pentru a umbla ca un năuc, pe tot globul. A profitat, pe urmă, şi Arta mea, şi m-am salvat ca OM!…”
Înţeleagă cine ce vrea, dar şi dascălii şi copiii ce păşesc azi în prima zi de şcoală pot fi mai buni. Spre binele lor şi al naţiei.
Ion Predoşanu
