Bucurescu, urmărit penal

223

Primarul comunei Slivileşti, Sorin Bucurescu, este urmărit penal, începând de ieri, într-un dosar în care este acuzat de mărturie mincinoasă, după ce procurorul de caz a dispus începerea urmăririi penale faţă de edil. Primarul a fost audiat în cursul zilei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, el venind aici fără a avea un avocat şi menţionând că nu ştie pentru ce a fost citat, la ieşirea de la audieri nefăcând însă nicio declaraţie.

Surse judiciare susţin că dosarul a fost deschis după ce primarul comunei Slivileşti a fost audiat ca martor, pe 16 octombrie, într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu şi care vizează modul în care a fost modernizată o porţiune de drum judeţean aflată pe raza localităţii conduse de Sorin Bucurescu. În dosarul respectiv, liderul sindical Cristea Fluierătoru, şi alţi doi directori din minerit din zona Motru sunt judecaţi în stare de arest preventiv, alţi doi directori fiind judecaţi în libertate, toţi fiind acuzaţi că au prejudiciat bugetul cu circa 4 milioane de lei prin executarea unor lucrări de proastă calitate la modernizarea drumului în cauză.
Sorin Bucurescu a fost audiat ca martor în dosarul celor cinci inculpaţi, el declarând în faţa instanţei, că lucrările nu au fost de calitate, dar că, în opinia sa, vina pentru situaţia respectivă nu o poartă directorii respectivi, ci şefii acestora de la fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia. Primarul a spus pe parcursul audierilor că proiectul de realizare a drumului a fost prost întocmit încă de la început, iar faptul că lucrările de execuţie au fost supervizate de un diriginte de şantier care nu era independent, ci era angajat al SNL Oltenia au făcut ca acesta să închidă ochii la diferite nereguli. Pe parcursul audierilor de la Judecătoria Târgu Jiu, din data de 16 octombrie, primarul a răspuns la mai multe întrebări ce i-au fost adresate de judecătorul de caz cu „nu ştiu”, „nu-mi amintesc” sau „nu aş putea spune”, el precizând că executanţii lucrării de modernizare a drumului nu au discutat cu el amănunte despre investiţia respectivă.
Liderul sindical Cristea Fluerătoru şi foştii directori din cadrul Exploatării Miniere de Cariere Motru (parte a Complexului Energetic Oltenia) Nicolae Giuran şi Sandu Gheorghe Benga au fost arestaţi preventiv în acest dosar încă de la mijlocul lunii august. Ulterior, anchetatorii au cerut mandate de arestare preventivă şi pentru fostul şef al EMC Motru Vasile Creţan, dar şi pentru şeful biroului investiţii de la aceiaşi unitate, Florentin Pătru, aceştia fiind judecaţi însă în libertate.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here