Bucurescu a pierdut un proces pe care nu trebuia să-l deschidă

171

bucurescuPrimarul din Slivileşti, Sorin Bucurescu, poate să candideze liniştit la alegerile viitoare după ce a câştigat bătălia cu Agenţia Naţională de Integritate, cea care îl acuza anul trecut că nu ar putea să justifice peste 100.000 de euro din averea sa. Edilul a ieşit atât de câştigător în bătălia cu ANI încât a pierdut şi un proces pe care l-a intentat Agenţiei, deşi nu era cazul să facă acest lucru.

O asemenea „grozăvie” doar lui Bucurescu i se putea întâmpla, el luând decizia de a se judeca nu doar în procesul în care ANI îi cerea să îşi justifice averea, ci şi în unul în care el contesta o eventuală demitere a sa din funcţie. În primul proces, cel care trebuia să fie singurul, edilul a câştigat din prima, noua legislaţie uşurându-i mult situaţia juridică pentru că procesul a fost tranşat direct la Curtea de Apel Craiova. Aici însă edilul a apucat să deschidă şi a doua acţiune în instanţă, ajungând până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa supremă respingându-i acum recursul pe care tot el l-a formulat înainte de a fi declarat câştigător în celălalt proces. „M-am grăbit un pic. Mă gândeam că poate ei mă şi suspendă din funcţie şi de aceea am contestat la instanţă, dar mi s-a explicat apoi că eu am făcut cam ca un şofer care se duce la Judecătorie să conteste o amendă pe care nu a primit-o încă. Am pierdut, dar am câştigat”, a concluzia lui Bucurescu, edilul pregătindu-se acum pentru bătălia din iunie.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here