Bronz la Balcaniadă pentru Lupulescu

279

Atletul târgujian Daniel Lupulescu, legitimat la CS Pandurii Târgu Jiu și antrenat de Viorica Dima, a realizat o performanță importantă la Campionatele Balcanice de Maraton.
Competiția s-a desfășurat la Belgrad, în același timp cu Maratonul Internațional din capitala Serbiei și s-a bucurat de o largă participare și de o importantă susținere din partea sponsorilor, care au asigurat o premiere frumoasă pentru cei care au obținut performanțe. Daniel Lupulescu a reprezentat România alături de Liliana Danci, de la CSM Reșița, și s-a clasat pe locul 3 la Balcaniadă și pe locul 8 în clasamentul general al Maratonului Internațional de la Belgrad. „Daniel Lupulescu a obținut o medalie foarte prețioasă. El a mai prins medalii la astfel de competiții, dar a făcut-o la echipe, acum fiind însă premiat la individual, ceea ce conferă medaliei de bronz obținută o mai mare greutate. Timpul obținut de Daniel în cursa de la Belgrad nu a fost cel mai bun obținut de el, însă traseul a fost unul extrem de dificil”, a declarat antrenoarea lui Daniel Lupulescu, Viorica Dima.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here