Bratu, directorul Direcției Regionale de Drumuri din Craiova, reținut de procurori

1595

Aproape un milion de lei, atât ar fi încasat, pe nedrept, directorul Direcției Regionale de Drumuri din Craiova, structura in subordinea căreia se află Gorjul, după ce la angajare a folosit o diplomă falsă de licență. Înșelăciunea a fost descoperită de procurori, care au făcut vineri mai multe percheziții. Cel vizat a fost luat cu poliția și adus la audieri în București. Despre acest director se spune că este un apropiat al partidelor politice, dar și al lumii mondene din Capitală.

Bratu a fost numit în 2017 director general al Direcției Regionale de Drumuri din Craiova, o instituție care coordonează activitatea secțiilor de drumuri naționale din șase județe. În CV-ul pe care îl are afișat pe pagina Direcției se recomandă absolvent a două instituții de învățământ superior. Procurorii susțin că una dintre diplomele de licență ar fi obținut-o în baza unor studii inexistente. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție susțin că directorul Bogdan Bratu a depus la dosarul de angajare documente de studii falsificate, care, ulterior, au și fost desființate de instanțele de judecată. Pe baza lor ar fi încasat indemnizații uriașe. Prejudiciul, susțin procurorii, se apropie de un milion de lei. Directorul Bratu a obținut diploma de licență care acum l-a adus în atenția procurorilor la Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești. Cei de acolo au încercat să explice cum a fost posibilă frauda.

Dorel Dușmănescu, prorector Universitate Petrol și Gaze Ploiești: „Dânsul a prezentat o foaie matricolă, care este falsificată, dar care avea elemente de autentificare, avea ștampilă, semnături. Nu aveam de ce să ne îndoim. Oamenii noștri, secretarele nu sunt pregătite, nu sunt criminaliști să aibă cunoștințe de specialitate să recunoască elemente false.”

Procurorii au făcut vineri perchezii acasă la Bratu, în Giurgiu, și la Direcția de Drumuri din Craiova. Directorul a fost adus la audieri în București. Este acuzat de înșelăciune. Directorul Bratu este un personaj apropiat și de lumea mondenă a Capitalei. Într-o postare din 2018, fosta parteneră a antrenorului de fotbal Victor Pițurcă, Vica Blochina, a postat pe internet o fotografie cu un buchet de flori primit de la Bogan Bratu căruia îi spune „Domnule ministru”.

De-a lungul vremii, directorul Bratu a fost implicat și într-un scandal de hărțuire sexuală. I-ar fi cerut favoruri sexuale unei economiste de la secția de Drumuri din Târgu Jiu, ca să îi crească salariul.

Victimă: „M-a invitat în cameră, am refuzat, bineînțeles, iar din acel moment, săptămâna următoare, au început terorile, hărțuirea. Dânsul mi-a zis că e singurul care poate face această mărire. Nu mi se pare normal ca pentru niște bănuți să mă duc să mă culc cu un director.”

La acea vreme, femeia susține că l-a reclamat pe director superiorilor. S-a făcut chiar și o comisie de anchetă, apoi cazul a ajuns la poliție, care a anunțat că, de curând, a trimis dosarul procurorilor.

După ce Bratu a fost ridicat de poliție și alte persoane au prins curaj și vorbesc despre comportamentului lui abuziv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.