Bratoloveanu a plecat la Iaşi: “Regret că părăsesc oraşul”

461

Unul dintre baschetbaliştii formaţi la Târgu-Jiu, Răzvan Bratoloveanu, va juca în acest an la Politehnica Iaşi, echipă din eşalonul secund. Sportivul de 25 de ani a făcut parte din formaţia Energiei care uimea Europa în urmă cu puţin timp, şi reuşea să câştige Cupa României. Bratoloveanu, pe care mai mulţi oameni de baschet autohtoni şi l-ar fi dorit într-un nou proiect la Târgu-Jiu, din toamna acestui an, a rămas cu un gust amar după ultimele experienţe alături de Energia. Acesta a acceptat să dea un interviu despre noile sale provocări pentru cotidianul “Gorjeanul”.

Reporter: Răzvan, ce te-a determinat să alegi noua echipă şi ce obiectiv ai alături de Politehnica Iaşi?
Răzvan Bratoloveanu: Am ales noua echipă, deoarece am găsit aici un proiect foarte interesant, care se întinde pe mai mulţi ani, nişte oameni foarte serioşi dornici de performanţă, un staf tehnic care m-a dorit, iar asta a contat foarte mult pentru mine. Obiectivul nostru este foarte clar, acela de a promova în prima ligă în acest an, lucru care cred că se va realiza pentru că avem o echipă foarte puternică. Sunt numai jucători de Liga Naţională şi 2 străini de valoare, întrucât regulamentul nu permite mai mulţi jucători de altă naţionalitate.

R.: Ce-ţi doreşti pe plan personal?
R.B.: Pe plan personal, în primul rând, vreau să fiu sănătos pentru că vin după acea perioadă mai grea pentru mine după accidentare şi prin evoluţiile mele să-mi ajut noua echipă să-şi realizeze obiectivul.

R: Ţi-ai revenit complet după accidentarea serioasă suferită pe când evoluai la Energia?
R.B.: Da. Sunt complet refăcut după accidentarea de la genunchi, atât psihic, cât şi fizic, asta datorită unor oameni profesionişti cu care am lucrat în timpul recuperării şi cărora ţin să le mulţumesc încă o dată pe această cale!

R.: Părăseşti cu regret oraşul Târgu-Jiu?
R.B.: Părăsesc cu regret oraşul meu natal, deoarece aici am avut cele mai mari satisfacţii, performanţe atât pe plan personal, cât şi colectiv, şi îmi pare rău că nu mai există o echipă de Liga Naţională care să poată să evolueze într-o sală modernă când aceasta va fi gata. Să sperăm că într-un timp foarte scurt se va reuşi din nou construirea unei echipe puternice care să se bată acolo sus, la primele locuri, aşa cum am fost obişnuiţi şi noi jucătorii, dar şi suporterii minunaţi ai acestei echipe.

R: Mai mulţi oameni de baschet vor să facă demersuri pentru o echipă profesionistă la Târgu-Jiu? Crezi că vor avea sorţi de izbândă?
R.B.: Sincer nu mai cred nimic din ce se spune acum despre încercarea de a construi o nouă echipă, chiar dacă se vorbeşte despre construirea acesteia cu jucători locali. Bunul meu prieten Alex Gliga a încercat lucrul acesta şi s-a lovit de refuzul oamenilor de acolo, chiar dacă pentru ei nu erau implicate costuri foarte mari, însă nu vreau să vorbesc prea mult despre asta. Ultima jumătate de an mi-a lăsat un gust amar… Sper, îmi doresc, să se reuşească pentru acest oraş şi pentru acei suporteri care au susţinut echipa din primul până în ultimul an.

R.: Cum îţi explici dispariţia Energiei de pe harta baschetului autohton?
R.B.: Pur şi simplu nu pot să-mi explic dispariţia echipei, pentru mine a fost un şoc, deoarece am petrecut cei mai frumosi ani ai vieţii mele acolo. Vestea dispariţiei, în vară, a echipei a fost practic ca o bombă care a explodat dintr-o dată, fără ca și cineva să se implice şi să încerce să salveze această echipă minunată, care mult timp a fost ambasadorul oraşului şi al judeţului. Probabil nici până acum nu se explică dispariţia celor două sporturi de sală de la Târgu-Jiu: baschetul şi handbalul, care au avut performanţe an de an în Liga Naţională!

16 2R.: Care au fost cele mai frumoase momente trăite alături de această formaţie?
R.B.: Cu siguranţă, cele mai frumoase momente au fost câştigarea Cupei României şi clasarea pe locul 3 în Fiba Eurochallenge, performanţe care cu greu cred că se vor mai atinge în Târgu-Jiu, mă refer aici la locul 3 într-o cupă europeană. Dacă tot am amintit de momente frumoase îmi amintesc că primul meu meci ca titular a fost chiar împotriva actualei mele echipe, antrenor fiind Slobodan Nikolic.
Interviu realizat de Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here