Brâncuşi şi poezia de astăzi la „Conferinţele Tribuna” din Cluj-Napoca

414

Între 12 şi 14 februarie 2016 a avut loc la Cluj manifestarea culturală „Conferinţele Tribuna”, cu două secţiuni în program. Prima zi a fost dedicată creatorului sculpturii moderne, românul Constantin Brâncuşi, iar următoarea poeziei de astăzi. Moderatorul evenimentului a fost domnul Mircea Arman, redactorul şef al Revistei Tribuna (finanțată de Consiliul Județean Cluj), doctor în filologie, câştigător al Premiului „Ion Petrovici” al Academiei Române, cu cartea „Metafizica Greaca” .
i2Conferinţa „Brâncuşi. Opera şi efectele ei” i-a avut ca invitaţi pe Profesor Univ. Dr. Andrei Marga, Dr. Sorin Lory Buliga (consilier la Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu), Constantin Barbu (cercetător la Institutul de Istorie şi Studii Cantemiriene, Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir din Bucureşti) şi istoricul de artă Mihai Plămădeală (preşedinte al Asociaţiei Culturale „Nomen Est Omen” din Bucureşti).
Filosoful și omul politic Andrei Marga, personalitate marcantă a vieţii culturale, ştiinţifice şi politice a României (fost ministru de externe, ministru al educației, președinte al Institutului Cultural Român şi rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, laureat al premiului Herder în anul 2005, Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din ţară şi străinătate) a conferenţiat pe tema „Eliberarea la Brâncuşi”.
i5Plecând de la aforismul brâncuşian „Trebuie să ne eliberăm noi înşine pentru ca ceilalţi să se poată elibera prin noi”, domnia sa a făcut mai multe aprecieri pertinente despre viaţa şi opera artistului: „Direcţia înaintării a fost la Constantin Brâncuşi, după cele mai solide indicii, eliberarea spre găsirea de sine şi, corelat, redarea înaintării omului spre eliberare prin revenirea la esenţial, ca destin suprem în lumea dată. Biografia sa este prima probă a acestei susţineri. Alte probe ne vin din scrutarea organizării operei şi a pieselor ei, a felului de a proceda ca sculptor, din examinarea conceperii lumii de către Constantin Brâncuşi şi din gândirea artistului”. Reuşita lui Constantin Brâncuşi este excepţională, dar, din păcate, „la noi se fac destule omagieri, mai mult sau mai puţin de circumstanţă, dar eminamente retorice şi fără efect durabil. Spus fără ocolişuri, s-a făcut excesiv de puţin în ţara de baştină pentru a pune în relief traseul oltean, românesc şi apoi francez şi internaţional al lui Constantin Brâncuşi”.
i4Dr. Sorin Lory Buliga a prezentat rezultatele unui studiu privind principalele surse folclorice în opera lui Brâncuşi, comparând în acest sens, pe bază de imagini, unele sculpturi ale artistului român (în special în lemn) cu diverse tipuri de elemente plastice din arta populară românească. Reluând şi unele concluzii ale tezei sale de doctorat asupra operei brâncuşiene, a evidenţiat faptul că Brâncuşi şi-a asumat tradiţia populară a satului românesc în care s-a născut, ale cărei influenţe se regăsesc pe mai multe planuri: în „filosofia naturalităţii” (revelată de textele şi aforismele sale), în religiozitatea sa complexă (asemănătoare „creştinismului cosmic”, aşa cum l-a definit Mircea Eliade), în comportamentul său cotidian, în modul în care şi-a mobilat atelierul din Impasse Ronsin (dac şi predac, după cum zicea Geo Bogza) şi mai ales în opera sa. La Paris Brâncuşi a trecut la un nou tip de sculptură, în mare măsură datorită influenţei artiştilor avangardişti, care doreau reînnoirea din temelii a artei. Filosofia sa a fost influenţată şi de arta şi metafizica orientală (mai ales de cea din spaţiul indo-tibetan), pe care le-a descoperit în muzee şi biblioteci din Paris, aşa cum se reflectă în unele din operele sale (în Spiritul lui Buddha de pildă, dar şi în proiectul Templului de la Indore, lucrare nerealizată însă în plan material).
i7Concluzia a fost aceea că Brâncuşi, adâncind propriile sale tradiţii folclorice strămoşeşti, a intrat de fapt în zona universalităţii, acolo unde sensurile profunde ale marilor tradiţii se întâlnesc. Altfel spus, el a plecat de la arhaicul artei populare româneşti spre universalitate, prin intermediul artei moderne.
Cercetătorul Constantin Barbu a conferenţiat pe două teme. În prima, „Brâncuşi în documente capitale”, a prezentat diverse înscrisuri, cu valoare de noutate, găsite în Arhiva Naţională din Craiova, corespondenţă inedită V.G. Paleolog, Sidney Geist, Constantin Noica şi facsimile ale unor texte franceze (cu traducere) ale unei „Autobiografii Brâncuşi”. În cea de-a doua, „Atelierul din urmă al lui Brâncuşi. Lucrări pierdute şi/sau furate”, domnul C. Barbu declară: „Punem în joc un proiect fundamental pentru Brâncuşi: ultimul proiect de atelier şi casă, aşa cum apare în cele zece documente autografe, atelier care va trebui populat cu cele şaptezeci şi patru de lucrări pierdute şi/sau distruse”.
Istoricul de artă Mihai Plămădeală a susţinut conferinţa „O critică a criticii lui Brâncuşi”. Ideea centrală este următoarea: „Majoritatea creatorilor, artişti vizuali sau de altă natură, beneficiază, în cel mai fericit caz, de două sau trei cronici pertinente. Toate celelalte, care eventual se mai fac ulterior, sunt construite prin compilarea surselor preexistente. Cronicile lui Barbu Brezianu şi Petru Comarnescu au fost redactate într-un moment istoric în care era nevoie să se insiste pe dimensiunea românească populară a lui Brâncuşi. Acest adevăr a stat de atunci încoace la baza a numeroase texte care au exaltat latura populară a artei brâncuşiene, fapt pe care autorul prelegerii îl consideră un adevăr supradimensionat”.
Pe standul de cărţi puse în vânzare au fost expuse mai multe lucrări valoroase, aparţinând oamenilor de cultură, scriitorilor, poeţilor şi cercetătorilor care au participat la manifestare: „Sincronizarea culturii române” (Andrei Marga), „Întoarcerea la sens” (Andrei Marga), „Metafizica greacă” (Mircea Arman), „Cantos” (Nicolae Breban), „România memorabilă” (Alexandru Petria), „Prezentul continuu” (Marius Dumitrescu), „Cineva din noapte” (Aura Christi) etc.
Conferinţele organizate de Revista Tribuna s-au înscris ca un real succes în seria manifestărilor pe teme brâncuşiene, ţinute de altfel în mai multe locuri din ţară, cu ocazia aniversării a 140 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi. Ele au beneficiat şi de prezenţa unui public select, format din profesori universitari, scriitori, poeţi, artişti, ziarişti şi studenţi.
Este de menţionat faptul că din rândul invitaţilor a luat cuvântul Profesor Univ. Dr. Grigore Zanc, filosof, scriitor și politician binecunoscut în „oraşul de pe Someş” şi nu numai (senator de Cluj în legislatura 2000-2004, prefect al Clujului în perioada 1990-1996 şi ministru al culturii în anul 1996). Domnia sa, împreună cu profesorul universitar Andrei Marga, au fost omagiaţi de către domnul Mircea Arman, datorită faptului că „sunt printre personalităţile care au reuşit să realizeze cele mai importante lucruri pentru Cluj, atunci când au avut puterea să o facă”.
În speech-ul său, domnul Zanc a făcut referire, în special, la situaţia de faţă a României, declarând că parcurge „un soi de stare de nedumerire”, deoarece nu ştie „în ce sens merge actual societatea românească, în caz că mai este ceva care să meargă. Astăzi toţi, tineri sau bătrâni, mai mult dibuie încotro să o ia. Generaţiile care vin ar trebui să-şi găsească calea de mers şi rostul. S-ar impune însă o scară a valorilor la care tinerii să se raporteze. Chiar dacă cei mai în vârstă sunt şi vor fi mai aspri la adresa lor, este totuşi bine să cultivăm încrederea în propriile forţe, în propriile creaţii, în forţa de a învinge”. A încheiat pe un ton nu foarte optimist: „După lunga mea experienţă, mărturisesc că am investit mereu în convingerea că se poate face ceva, că se poate stopa alunecarea în zona derizoriului sau a dezastrului. Când ajungi însă la conştiinţa că nu ai reuşit în tot ce ţi-ai propus, rămâi, totuşi, cu o anumită satisfacţie când întâlneşti oameni care îţi mulţumesc, pentru că i-ai ajutat să rezolve ceva de care ei aveau mare nevoie”.
Următoarea seară a fost dedicată poeziei de astăzi şi s-a desfăşurat într-o atmosferă ludică, amuzantă, de bucurie, făcând o notă uşor contrastantă cu cea din ziua anterioară, a comunicărilor ştiinţifice. Au participat numeroşi poeţi (unii din ei membri ai Uniunii Scriitorilor din România), citind sau recitând din creaţiile proprii: Adrian Suciu, Marius Dumitrescu (ambii membri ai Asociației Culturale „Direcția 9”), Oana Raluca Ciceu, Ani Bradea, Sorin Grecu, George G. Aszatalos, Constantin Barbu, Dan Herciu, Alexandru Petria, Vasile Muste şi Gheorghe Moiş.
Au fost exprimate şi idei interesante privind definiţia poeziei şi menirea acesteia. Mircea Arman îşi punea întrebarea dacă „poezia este artă sau filosofie?” (plăcându-i să creadă că este mai mult gândire filosofică), suscitând o serie de discuţii pro şi contra pe această temă.
După Adrian Suciu, poezia este o formă de sensibilitate (o „stare de graţie”) dar şi de cunoaştere, prin intuiţie şi simţire. Crede că „poezia nu este o competiţie, ci un miracol care se întâmplă între noi”; poezia nu trebuie explicată, ci spusă, fiindcă „miracolul nu se explică, ci se trăieşte” (face chiar o paralelă între poezie şi femeie, de genul: „cu cât cunosc mai multe, cu atât le înţeleg mai puţin”). Poezia este (sau ar trebui să fie) „adevăr şi autenticitate”, deoarece ne ajută să înfăptuim cel mai important lucru: „călătoria în noi înşine, singura care contează”. Doar „dacă încerci să o perfecţionezi, atunci poezia se poate transforma, într-adevăr, în filosofie”. Astfel de mărturisiri fac trimitere directă (deşi fără vreo intenţie a poetului) la unele din aforismele lui Brâncuşi, care credea şi el că simţirea este cea care primează, şi că, în realitate, călătoria noastră în viaţă se desfăşoară în noi înşine: Ceea ce are într-adevăr rost în artă este bucuria. Nu ai neapărată nevoie să înţelegi teoretic. Te face fericit ceea ce vezi? Asta e totul!; Forma şi proporţiile sale echilibrate sunt marele DA; prin ele, noi ajungem să ne cunoaştem pe noi înşine.
Domnul Constantin Barbu, last but not least,după ce a ascultat cu atenţie părerile poeţilor la acest „colocviu cu poezie şi despre poezie”, a declarat solemn, luând cireaşa de pe tort: „Vreau de la început să resping totul. Atât timp cât nu ştim ce este Fiinţa, nu ştim nici ce este poezia. Să ascultăm şi de Brâncuşi, care spunea că Maestrul trebuie să aibă secrete”.
Sorin Lory Buliga

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here