Brâncuşi, prima stea pe aleea celebrităţilor de la Târgu-Jiu

344

Sculptorul din Hobiţa, Constantin Brâncuşi, va primi pe data de 24 septembrie o stea pe aleea celebrităţilor ce va fi inaugurată în acea zi la Târgu-Jiu. Aceasta va fi unica stea ce va fi oferită în acest an unei celebrităţi gorjene.

În manifestările “Săptămâna turismului gorjean” ce vor începe pe data de 24 septembrie este cuprinsă şi inaugurarea aleii celebrităţilor de la Târgu-Jiu. Organizatorii, Consiliul Judeţean Gorj şi Primăria Târgu-Jiu, vor aşeza prima stea pe aleea celebrităţilor, aflată pe aleea trandafirilor din centrul municipiului. Manifestările din ,,Săptămâna turismului gorjean” vor începe în aceeaşi zi la ora 10.00 la Căminul cultural din Arcani cu Simpozionul Naţional “Satul Românesc, sat european”: “95 de ani de la începuturile mişcării culturale de pe Valea Jaleşului”, “Crinul”-Prima bibliotecă sătească din Gorj-Arcani, 1917, “45 de ani de la înfiinţarea Muzeului Satului Arcani”. Aici vor avea loc comunicări ştiinţifice, lansări de carte şi reviste şcolare. La ora 14.00 pe 24 septembrie pe Esplanada Victoria se va organiza deschiderea festivă a Săptămânii turismului gorjean, urmată de deschiderea Târgului meşterilor populari, de produse tradiţionale şi a expoziţiei cinegetice şi inaugurarea aleii celebrităţilor. La ora 15.30 în Sala Maură a Prefecturii Gorj se va deschide expoziţia de carte şi publicaţii de promovare a imaginii culturale a judeţelor Olteniei şi simpozionul “Oltenia Turistică – necesităţi, premize, oportunităţi”.

Deplasări în judeţ
Marţi, 25 septembrie, se va organiza o deplasare de informare pe ruta Târgu-Jiu-Cheile Sohodolului-Hobiţa-Tismana, urmată la Casa Măldărăscu la orele 19.30 de un spectacol evocator: “178 de ani de teatru la Târgu-Jiu”. Miercuri se va organiza o nouă deplasare pe ruta Târgu-Jiu-Curtişoara-Crasna-Novaci-Baia de Fier-Polovragi, urmată de concursul “Gorjul Turistic”, pe Esplanada Victoria, de concursul folcloric “40 de ani de la intrarea în eternitate a Mariei Lătăreţu”, ce se va organiza la Bălceşti, şi de un Spectacol de Gală IN MEMORIAM MARIA LĂTĂREŢU, organizat la Târgu-Jiu în faţa Prefecturii Gorj. Totul se va finaliza miercuri la 19.30 cu un spectacol evocator: “Tudor Vladimirescu la Târgu-Jiu”

Muzeul Crucilor, inaugurat la Măceşu
Joi, 27 septembrie, va avea loc la ora 11.00 inaugurarea Muzeului Crucilor de Gorj, la Măceşu-Târgu-Cărbuneşti, urmată de vernisajul unei expoziţii de artă plastică şi de lansarea albumului “Plasticieni gorjeni”, eveniment ce va avea loc la ora 17.00 la Galeriile de Artă din Târgu-Jiu. În aceeaşi zi se va vizita Expoziţia Fotodocumentară “Odinioară pe Valea Amaradiei” şi se va organiza o nouă parte din spectacolul dedicat Mariei Lătăreţu.

Parada costumului popular gorjenesc
Vineri, 28 septembrie, va avea loc în centrul municipiului o paradă a costumului popular gorjenesc şi un concert al tarafurilor tradiţionale din Gorj. Ziua se va finaliza cu un spectacol extraordinar susţinut de Orchestra de Cameră “Lyra Gorjului”, prilejuit de împlinirea a 110 ani de la înfiinţarea formaţiei muzicale. A doua zi se va organiza un pelerinaj pe urmele lui Brâncuşi la Târgu-Jiu şi un spectacol de sunet şi lumini “Măiastra” în Parcul Coloanei”. Duminică, “Săptămâna turismului gorjean” se va încheia cu Ziua Turismului de Aventură, Întâlnirea Fiilor Gorjului la Bucureşti, Ziua Recoltei şi Sărbătorea Castanului la Runcu.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here